Ministerul Sănătăţii nu a pierdut niciun ban, iar cele 27 de spitale care urmau să fie finanţate prin PNRR se vor face, o parte din sumele necesare urmând să fie acoperite din împrumuturi de la BEI, a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că suma de aproximativ 700 de milioane de euro, la care a făcut referire fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, a fost ‘tăiată’ de finanţator, adică de Comisia Europeană, aceasta diminuând alocarea de fonduri nerambursabile din PNRR din cauza creşterii PIB-ului României.
‘Când am venit la Ministerul Sănătăţii (…), am găsit blocaje pe toată linia, de sus până jos. Centrele de mari arşi – blocate, spitalele regionale – blocate, foarte multe proiecte blocate. Deci a trebuit să lucrăm foarte mult ca să le deblocăm şi, în momentul de faţă, nu numai că sunt funcţionale, lucrurile se întâmplă, se fac fundaţii de spitale. (…) Aceste spitale (cele 27 din lista aprobată de Guvern cu finanţarea iniţială prin PNRR – n.r.) vor continua să se facă, dar nu din banii de la PNRR, ci din banii de la BEI. (…) Am văzut – într-un mod demagogic şi aş spune fără niciun fel de caracter – în spaţiul public declaraţii ale unui fost ministru. (…) Domnule magician, MS nu a pierdut niciun ban, şi-a făcut treaba, a deblocat toate proiectele pe care le-aţi blocat, a reuşit să încheie toate prevederile legate de investiţiile în Sănătate, iar reducerea nu e de la MS, ci de la Comisia Europeană, care a scăzut suma alocată României, iar MS a găsit soluţia. Iar soluţia este de a finanţa exact aceleaşi proiecte în continuare, alături de multe alte proiecte, din împrumutul de la BEI’, a spus ministrul Rafila.
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a susţinut, pe Facebook, că ‘PNL şi PSD taie granturi totale de 740 de milioane de euro pentru spitale existente şi noi, infrastructura prespitalicească, dotări pentru ATI nou-născuţi şi altele’.
‘Acum câteva săptămâni începuseră deja o campanie de aruncat vina asupra unui spital din subordinea ASSMB pentru a pregăti mediatic terenul pentru vestea asta: au pierdut 740 de milioane pentru spitale. Ce înseamnă 740 de milioane de euro? Păi… vreo 14 – 15 spitale de copii precum cel construit de Asociaţia ‘Dăruieşte Viaţă’ din banii a sute de mii de donatori şi mii de companii’, a scris Voiculescu pe pagina de socializare.