Colegiul Medicilor Stomatologi din România a organizat, sâmbătă, alegeri pentru funcţiile eligibile din cadrul Consiliilor colegiilor teritoriale şi al Adunării generale naţionale.
Potrivit calendarului pentru alegerea membrilor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) constituite la nivel naţional, respectiv la nivelul colegiilor teritoriale pentru mandatul 2023 – 2027, la nivel local, în perioada 1 – 2 noiembrie a avut loc depunerea candidaturilor pentru funcţiile eligibile din cadrul consiliilor colegiilor teritoriale şi al Adunării generale naţionale, iar sâmbătă, 11 noiembrie, au loc alegerile pentru funcţiile eligibile din cadrul Consiliului colegiului teritorial şi al Adunării generale naţionale. Votul are loc în intervalul orar 8,00 – 18,00, interval orar unic la nivel naţional.
Depunerea candidaturilor şi desfăşurarea alegerilor pentru biroul executiv teritorial se vor desfăşura în ziua de 19 noiembrie, urmând în zilele de 21 şi 22 noiembrie să aibă loc depunerea candidaturilor pentru funcţiile din Biroul executiv naţional (la Comisia Electorală Centrală), iar desfăşurarea alegerilor să fie pe 28 noiembrie.
Potrivit datelor de pe site-ul CMSB, în Bucureşti au drept de vot 5.176 de medici stomatologi. Au fost înregistrate 98 de candidaturi pentru funcţia de reprezentant al Colegiului Medicilor Stomatologi Bucureşti în Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Stomatologi din România pentru mandatul 2023 – 2027 şi 125 de candidaţi pentru funcţia de membru în Consiliul Colegiului Medicilor Stomatologi Bucureşti pentru mandatul 2023 – 2027.
Pentru Bucureşti, decizia CEC pentru stabilirea numărului membrilor biroului executiv, al membrilor consiliilor colegiilor teritoriale, al reprezentanţilor colegiilor teritoriale în Adunarea generală naţională şi al supleanţilor pentru consiliul colegiului teritorial şi pentru Adunarea generală naţională prevede: Birou Executiv are 7 membri, Consiliu – 47 membri şi 11 supleanţi şi reprezentanţi în AGN – 33 membri şi 11 supleanţi.
Atribuirea mandatelor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi până la ocuparea numărului de locuri eligibile pentru fiecare listă de candidatură. În cazul alegerilor pentru membrii consiliului colegiului teritorial şi pentru reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea Generală Naţională, primul candidat neales ca membru devine supleant, iar ceilalţi supleanţi sunt stabiliţi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi.
Medicii stomatologi din România, reuniţi în cadrul mai multor asociaţii profesionale, au solicitat, în 14 septembrie, intervenţia de urgenţă a Guvernului pentru a permite prezenţa observatorilor la procesul electoral pentru alegerea conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi din România, susţinând că ‘actuala conducere a CMSR (care a renunţat, în urma protestelor masive ale medicilor stomatologi ce au protestat public la restricţionarea dreptului de liberă practică pe care au impus-o netransparent şi abuziv), se pregăteşte de o premieră pentru România post-decembristă”.
”Practic, prin modificarea regulilor de derulare a alegerilor, acestea ar urma să se deruleze în absenţa observatorilor, atât pe durata procesului electoral, cât şi la numărătoarea voturilor’, se arată într-un comunicat transmis presei la acea dată.
Pe 20 octombrie, ministrul Alexandru Rafila spunea că Ministerul Sănătăţii va putea trimite observatori la alegerile din Colegiile profesionale ale medicilor, pentru a elimina suspiciunile privind corectitudinea alegerilor.
‘Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă (…) este împuternicit Ministerul Sănătăţii să trimită observatori la alegerile din toate Colegiile profesionale ale medicilor, inclusiv la Colegiul medicilor stomatologi. Avem pârghia legală în momentul de faţă, este practic elaborat ordinul de ministru care va intra în vigoare imediat, încât să putem desemna observatori la aceste alegeri, care să elimine orice fel de suspiciune legată de corectitudinea lor’, spunea atunci ministrul.
De asemenea, ministrul Rafila a subliniat că alegerile ”ar trebui să aducă în fruntea colegilor, fie că discutăm de colegiile judeţene, de colegiile naţionale, de comisiile de disciplină, oameni în care medicii care îşi desfăşoară activitatea să aibă încredere, să evite conflictele de interese care pot să fie de natură legală sau de natură morală, câteodată, încât să nu existe niciun fel de dubiu atunci când, de exemplu, (…) o anumită decizie a unei comisii de disciplină este ulterior judecată sau aprobată de membrul aceleiaşi familii”.
Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) a lansat un apel către membrii săi şi către toţi stomatologii din ţară să se mobilizeze şi să meargă la vot la alegerile ce urmează a avea loc în Colegiile teritoriale, respectiv Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR).
”Patronatul Medicilor Stomatologi din România nu are un candidat la aceste alegeri, nici nu susţine un alt candidat în mod special, dar îşi exprimă dorinţa ca aceste alegeri la CMSR să fie corecte şi transparente, lucru pentru care a şi luptat, cerând în ultimele luni punctual autorităţilor competente schimbarea regulamentului electoral. PMSR îşi doreşte ca persoanele alese în funcţii de conducere în CMSR să fie integre şi fără pată, în contextul în care acestea vor reprezenta interesele profesionale ale tuturor medicilor stomatologi din România”, preciza PMSR, într-un comunicat.