Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Satu Mare au protestat, marţi, în faţa instituţiei, anunţând că vor urma zilnic această formă de protest, informează sindicatul din cadrul instituţiei.
‘După 7 ani de luptă sindicală, în 2021, odatăcu votarea Legii nr. 5 – privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţa publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, percepţia angajaţilor din serviciile de Ambulanţă a fost că în sfârşit munca lor este recunoscută, apreciată şi răsplătită. Au urmat ani de aşteptare, pandemie, răbdare, ani în care aplicarea legii a fost sistematic suspendată din diverse motive, pe care toţi le-am înţeles, pentru că cetăţenii au avut nevoie de serviciile noastre mai mult ca oricând. Acum considerăm că a venit şi rândul nostru. Domnii deputaţi au considerat că nu merităm recunoaşterea condiţiilor de muncă deosebite sau speciale şi într-o singură zi au anulat toate eforturile pe care le-am depus, prin respingerea articolului care prevedea recunoaşterea condiţiilor deosebite de muncă’, precizează sindicatul, într-un comunicat transmis presei.
Reprezentanţii sindicatului anunţă că la nivel judeţean s-a hotărât demararea acţiunii de protest.
‘Singura formă de luptă rămasă preşedintelui FNSAR, Gheorghe Chiş, este greva foamei, ceea ce a şi făcut în faţa Parlamentului, iar noi la nivel de organizaţie judeţeană am hotărât un PROTEST, în acest sens arătându-ne susţinerea în demersul dânsului. La sediul SAJ Satu Mare vor avea loc proteste între orele 10,00 – 12,00, până la soluţionarea favorabilă a cererilor noastre’, au mai transmis sindicaliştii. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)