Operatorul depozitului de deşeuri din staţiunea Costineşti a fost amendat cu 40.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu, din cauza netratării tuturor deşeurilor în instalaţiile de pe amplasament.
Garda de Mediu Constanţa a informat luni, printr-un comunicat de presă, că operatorul depozitului de deşeuri din Costineşti a fost amendat cu 40.000 lei pentru încălcarea prevederilor OG 2/2021 privind depozitarea deşeurilor.
‘La controlul planificat efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Constanţa s-a constatat că nu toate deşeurile intrate în depozit sunt supuse operaţiunilor de tratare în instalaţiile de pe amplasament’, reiese din comunicat.
Conform sursei menţionate, deşeurile erau depozitate înainte de a fi sortate.
‘Deşeuri municipale amestecate, deşeuri biodegradabile şi reciclabile au fost descărcate direct în alveola activă, în vederea eliminării prin depozitare, înainte de a fi dirijate către instalaţiile de sortare, tratare mecano-biologică şi compostare în scopul separării elementelor reciclabile de componentele organice ale deşeurilor’, se mai spune în comunicatul Gărzii de Mediu Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)