Doi copii de şase ani, din localitatea Vurpăr, s-au rănit la mâini în timp ce se jucau cu petarde, fiind transportaţi la spital, a informat luni Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu.
Astfel, SAJ Sibiu a trimis un echipaj de tip B în localitatea Vurpăr unde doi copii de 6 ani, jucându-se cu petarde, au suferit traumatisme prin explozie ale membrelor superioare – primul copil cu un traumatism sever la mâna stângă, cu afectarea a trei degete, iar al doilea cu afectare mai uşoară a mâinii.
După acordarea primului ajutor, echipajul SAJ a plecat spre spital, iar pe drum a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic. Un echipaj ISU cu medic a plecat la întâlnire şi apoi a însoţit echipajul SAJ, asistând copiii până la sosirea la CPU Luther.