Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache, a atras atenţia, joi, că nu mai poate fi asigurată continuitatea actului medical din lipsă de personal, având în vedere tăierile din fondurile alocate instituţiilor sanitare.
‘Suntem în situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienţi medici, asistente medicale şi personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienţi sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligaţi să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică şi implicit la acordarea unui act medical deficitar’, a semnalat Oana Sivache, potrivit unui comunicat al ASSMB remis AGERPRES.
Din lipsă de personal, Camera de gardă de la Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu’, aflat în coordonarea ASSMB, se află în pericol să fie închisă, în condiţiile în care angajările au fost blocate de anul trecut. ASSMB susţine că peste 40 de asistente şi infirmiere au plecat şi nu au putut fi înlocuite. În ultimele trei săptămâni, la această unitate sanitară au fost diagnosticaţi cu gripă în jur de 500 de copii. La Camera de gardă sunt doar doi medici operaţionali şi vin între 120 şi 170 de copii pe zi, se menţionează în comunicat.
‘Guvernanţii au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătăţii şi prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situaţie critică vieţile pacienţilor’, a transmis ASSMB.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a amintit că, ‘în repetate rânduri’, a adresat Guvernului cereri pentru deblocarea posturilor, însă Executivul ‘a ales să le ignore’.
‘Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică – este şi un imperativ moral, nu doar o obligaţie legală. Este inacceptabil ca pacienţii să fie trataţi discriminatoriu în funcţie de apartenenţa spitalului la Ministerul Sănătăţii, Primării sau Consilii judeţene’, a subliniat Oana Sivache.
ASSMB a făcut un nou apel ‘de urgenţă’ către Guvern, cerând soluţii rapide pentru a preveni ‘colapsul general din sistemul medical’.