Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre vizita premierului Ludovic Orban la Paris, apreciind că noua foaie de parcurs referitoare la Parteneriatul Strategic face ca relaţia dintre cele două ţări să fie ‘unică, privilegiată’. Diplomatul francez reiterează susţinerea Franţei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen după ce acesta va fi reformat, iar pe plan economic subliniază importanţa unei bune guvernanţe a afacerilor, astfel încât ‘deciziile (…) să fie transparente, fie că e vorba de licitaţii, de atribuirea contractelor sau de regulile privitoare la circuitul bancar’. ‘Toate companiile (franceze – n.r.) importante sunt reprezentate în România, în toate sectoarele (…). Acum, aceste companii, prin intermediul CCIFER, Camera de comerţ, sunt pregătite să sprijine sosirea altora în sectoare poate mai puţin importante în trecut, dar care vor deveni în viitor. Mă gândesc la agricultura biologică, durabilă, la metode alternative de transport’, a precizat Laurence Auer. AGERPRES: Premierul Ludovic Orban a remarcat că este primul prim-ministru care are o întrevedere oficială cu premierul Jean Castex de la învestire. De ce s-a îndreptat opţiunea Franţei spre România? Laurence Auer: Trebuie să vă spun că a fost o vizită foarte importantă, ce trebuia să aibă loc de foarte mult timp, care a inclus o întâlnire cu preşedinţii celor două Camere, iar rolul parlamentelor europene a fost evocat de fiecare dată. A urmat apoi o mare reuniune cu companiile şi apoi această întrevedere cu primul ministru. Aveţi dreptate când remarcaţi că este prima vizită pentru fiecare din cei doi premieri. Este o vizită pe care o pregăteam de multă vreme. Parteneriatul strategic nu a fost actualizat din 2016. În acest răstimp a avut loc Sezonul cultural dintre Franţa şi România, vizita, în două rânduri, a preşedintelui Franţei la Bucureşti şi la Sibiu şi, bineînţeles, deplasarea preşedintelui Iohannis cu ocazia Sezonului, dar lipsea reînnoirea Foii de parcurs a Parteneriatului Strategic. Este vorba de un document ce fixează priorităţile de cooperare pentru următorii patru ani în toate domeniile. A fost într-adevăr o vizită foarte importantă. AGERPRES: Ce implicaţii credeţi că va avea pentru relaţiile româno-franceze adoptarea Foii de parcurs privind Parteneriatul Strategic între România şi Franţa? Laurence Auer: Înainte de toate, este vorba de un document ce cuprinde tot atâtea domenii în care trebuie să avansăm. De exemplu, sectorul energetic, cercetarea, agricultura, cultura, educaţia, francofonia, dar şi toate chestiunile europene. În fine, e vorba de un document destul de important, care nu e public, dar care face ca relaţia dintre cele două ţări să fie unică, privilegiată. Avem, după cum ştiţi, relaţii istorice foarte apropiate, ce datează de 140 ani, relaţii unice, dar e nevoie de acum să construim viitorul împreună, ceea ce înseamnă că trebuie să mergem împreună pe acelaşi drum. Exact asta face Foaia de parcurs. AGERPRES: Premierul Ludovic Orban a arătat că schimburile economice dintre România şi Franţa au atins aproape 10 miliarde de euro pe an, dar că doreşte o intensificare şi o diversificare a acestei cooperări. În ce domenii ar fi posibil acest lucru? Laurence Auer: Premierul român a declarat că doreşte ca întreprinderile franceze să fie şi mai prezente în România, dar frapant este că şi aceste companii doreau acelaşi lucru. Aceasta intervine într-un moment important pentru Europa, acela al unei crize sanitare. Evident că a fost evocată cooperarea în domeniul sanitar, dar şi cea în domeniul energiei. Toţi trebuie să facem faţă unei crize economice, fie că e vorba de Franţa, de România sau de oricare altă ţară. În această situaţie deosebită, Europa a propus un plan de relansare şi rezilienţă. Transformarea economiei e absolut necesară, ea trebuie să devină mai informatizată sau mai ecologică. Sunt discuţii la Bruxelles, dar în plan bilateral aceasta se va traduce printr-o cooperare industrială. Companiile franceze sunt prezente activ în România de mai bine de 30 de ani, aş spune, ele fac parte din reţeaua industrială română şi sunt gata să accepte această provocare şi să facă trecerea spre Pactul verde. Aceste aspecte au fost abordate (…) la Paris cu companiile ce fac parte din CAC 40. AGERPRES: La Paris a fost semnată o declaraţie de intenţie privind colaborarea în domeniul nuclear civil, inclusiv în ce priveşte realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Care ar urma să fie contribuţia părţii franceze? Laurence Auer: Franţa are experienţă în domeniul nuclear civil. Mai multe companii s-au interesat de-a lungul timpului de această centrală. Cernavodă e un subiect pe care îl cunoaştem deja. Companiile franceze au tot interesul şi există şi această conştiinţă că trebuie să se facă progrese pentru că proiectul a întârziat, iar renovarea reactoarelor 1 şi 2 nu a început încă. Suntem la începutul rediscutării globale între Autoritatea nucleară civilă română şi Franţa, pentru a ne angaja din nou în proiectul pe care îl va decide guvernul român. Azi ne aflăm în situaţia de a defini cine ce face. Ştiţi deja că a fost semnat un acord şi cu SUA, deci avansăm etapă cu etapă pe acest subiect. În documentul pe care cei doi premieri l-au semnat există această abordare privind formarea, retehnologizarea. Suntem complet disponibili în acest sens în cadrul discuţiilor viitoare. AGERPRES: Partea franceză şi cea română au convenit să intensifice dialogul în domeniul securităţii şi apărării, precum şi să continue consultările periodice la nivelul miniştilor de Externe şi de Apărare în format 2+2. Care vor fi principalele obiective ale acestui dialog? Vă întreb asta în contextul în care preşedintele francez a pledat pentru o mai mare autonomie europeană în materie de apărare. Laurence Auer: Franţa nu este singura ţară care a făcut apel la crearea unei Europe a apărării, complementară NATO, din punctul de vedere al capacităţilor. Ideea este cea a unei suveranităţi europene, inclusiv pe plan sanitar, dar în cazul acesta e vorba de o securitate în sens larg. Dacă Foaia de parcurs pune atâta accent pe reluarea dialogului în format 2+2 este pentru că de mai multe luni avem de a face cu provocări în Mediterana de Est, cu dificultăţi în Marea Neagră. Suntem o ţară extrem de activă în această regiune şi suntem extrem de îngrijoraţi ca ameninţările să nu se propage dincolo de cele deja existente. În această privinţă, dialogul dintre Franţa şi România trasat în Foaia de parcurs este indispensabil. De ce 2+2? Pentru că, pe de o parte sunt cei doi miniştri ai Apărării şi, pe de alta, cei ai Afacerilor Externe. Aceste probleme nu se discută pe plan teoretic sau diplomatic, ci într-un mod extrem de concret, mai ales că în vara aceasta s-a luat hotărârea creării unui fond european de apărare care va permite, la fel ca fondul de relansare, să ne gândim la o punere în comun a capacităţilor. AGERPRES: Ludovic Orban a solicitat sprijinul premierului francez în vederea aderării României la Spaţiul Schengen. Care sunt perspectivele din acest punct de vedere? Laurence Auer: Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut acelaşi lucru la Paris. România caută susţinerea Franţei, ca de altfel şi pe cea a altor ţări. De îndată ce noul Pachet azil-migraţie şi noul Schengen vor fi fost reformate, noua etapă ar putea să permită României să adere. Bineînţeles, Franţa va sprijini aderarea României în acest nou sistem. Vă aduceţi aminte dezbaterile ce au avut loc în anii 2015-2016 cu privire la criza migraţiei. Avem nevoie azi de ţări care sunt în măsură să aibă un sistem de securitate, care să supravegheze frontierele externe, care să aibă un sistem intern în care toate regulile sunt respectate şi acesta e cazul României. AGERPRES: Care vor fi priorităţile mandatului dumneavoastră? Laurence Auer: Am două. Mai întâi, punerea în aplicare a Foii de parcurs care a fost aprobată chiar în luna în care am venit. Ce şansă! Am un plan gata trasat pentru următorii ani care vor corespunde cu mandatul meu. Cealaltă prioritate, care este a noastră, a tuturor, este cea europeană. Am trăit îndeaproape Preşedinţia României la UE. Mulţi francezi au venit să sprijine România. În permanenţă a avut loc un dialog care a făcut să susţinem România atunci când deţinea Preşedinţia şi iată că la 1 ianuarie 2022 Franţei îi va reveni această sarcină şi responsabilitate. Aceasta schimbă cumva perspectiva unui ambasador bilateral, căci, aşa cum e cazul azi şi cu colegul meu german, când eşti purtătorul de cuvânt al ţării tale, e un lucru, dar când trebuie să coordonezi deciziile ce trebuie luate la Bruxelles, e altceva. Deci, mandatul meu va avea aceste două componente. Trebuie să mai spun că în Foaia de parcurs s-a propus să ducem mai departe Sezonul cultural. Deja, în funcţiile precedente aveam această competenţă şi aş fi foarte fericită – aşa cum au dorit-o şi premierul Orban şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu – să continuăm în mod concret relaţia culturală între cele două ţări pe durata mandatului meu. AGERPRES: În ce fel credeţi că vor fi afectate relaţiile bilaterale, în contextul pandemiei? Laurence Auer: Prima prioritate în acest context este să coordonăm măsurile, pentru ca prin închiderea frontierelor să nu fie afectate afacerile sau familiile de români ce vor să se întoarcă în ţară. Deci asta în primul rând, să ne coordonăm şi apoi să fim în măsură să ne întrajutorăm pe timpul acestei crize sanitare care ne afectează pe toţi, şi din punct medical, dacă e nevoie. Vă amintesc că în Franţa sunt în jur de 6.000 de medici români, iar cooperarea umană este foarte puternică. În al doilea rând, pe timpul crizei trebuie să asigurăm totuşi funcţionarea marilor dosare la ordinea zilei, cum ar fi cele de pe agenda europeană. Este vorba, evident, de Brexit. Rolul diplomaţilor este acela de a căuta, mai ales în această perioadă complicată, tot felul de mijloace prin care relaţia bilaterală să funcţioneze. Împreună cu Institutul Francez organizăm videoconferinţe, iar pentru elevi căutăm moduri de funcţionare diferite faţă de ceilalţi ani. Încercăm să nu blocăm evenimentele, ci dimpotrivă. AGERPRES: Aţi declarat recent că, de la preluarea mandatului dumneavoastră, v-aţi întâlnit cu reprezentanţii mai multor firme franceze care au deschis afaceri în România. Care au fost mesajele pe care vi le-au transmis? Care sunt aspectele pozitive şi, eventual, cele negative, cu care s-au confruntat în activitatea lor? Laurence Auer: Este exact ceea ce am discutat la MEDEF (Mişcarea Întreprinderilor din Franţa – n.r.) în prezenţa premierului. Mai întâi este vorba de conştientizarea situaţiei economice şi de voinţa României de a atrage noi investiţii franceze, ceea ce e evident. În această nouă situaţie (…) trebuie ţinut seama că pentru buna guvernanţă a afacerilor, deciziile trebuie să fie transparente, fie că e vorba de licitaţii, de atribuirea contractelor sau de regulile privitoare la circuitul bancar. Rolul unei ambasade nu e acela de a interfera, ci să vină în sprijinul antreprenorilor. Rolul meu e de a facilita lucrurile, iar acesta e mesajul pe care l-am transmis. Sunt mulţi investitori prezenţi în România. Vorbeam mai devreme de CAC 40. Toate companiile importante sunt reprezentate în România, în toate sectoarele: infrastructură, mediu, servicii urbane, agricultură – care e sectorul cu cele mai mari creşteri în ce priveşte comerţul, anul trecut. Acum, aceste companii, prin intermediul CCIFER, Camera de comerţ, sunt pregătite să sprijine sosirea altora în sectoare poate mai puţin importante în trecut, dar care vor deveni în viitor. Mă gândesc la agricultura biologică, durabilă, la metode alternative de transport. Noi suntem aici pentru a le încuraja în acest context. AGERPRES: Între Franţa şi Turcia, două ţări aliate în cadrul NATO, există în prezent un climat de puternice tensiuni pe fondul dezacordurilor pe mai multe dosare de politică externă: conflictele din Siria şi Libia, zăcămintele din Mediterana de Est, şi, mai nou, disputa în legătură cu atitudinea faţă de musulmani. Cum vedeţi soluţionarea acestor divergenţe? Există abordări diferite ale acestor dosare la nivelul UE şi NATO? Laurence Auer: E o succesiune de provocări inacceptabile din partea Turciei care au atins paroxismul. Duminică au fost atacurile la persoană îndreptate împotriva şefului statului francez, Emmanuel Macron, iar obiectivul în aceste circumstanţe e ca ţările europene să fie unite. Trei zile mai apoi, această criză franco-turcă a condus la rechemarea ambasadorului francez de la Ankara. Am considerat ca situaţia este de neacceptat între ţări aliate şi prietene. Important este să nu ne divizăm şi să fim uniţi atunci când sunt disensiuni între două ţări. Este ceea ce a făcut premierul Ludovic Orban de cum a ajuns la Paris. Şi-a exprimat imediat solidaritatea faţă de Franţa după atacul terorist de la Conflans care a avut ca ţintă un simbol al Franţei, un profesor, un simbol al Republicii şi a tot ce vrem să lăsăm copiilor noştri. Pentru noi, acest atentat a fost foarte şocant, iar România a fost alături de Franţa, fapt pentru care îi suntem recunoscători. Apoi, când s-a făcut apel la boicotarea produselor franceze, trebuia să arătăm că suntem solidari şi că nu există nici cel mai mic dezacord între europeni. Este ceea ce a subliniat şi premierul Ludovic Orban. În fond, la asta serveşte UE. Când vorbim de valori comune, nu rostim vorbe mari, sunt principii pe care le respectăm şi care sunt la fel de importante precum libertatea de expresie, de conştiinţă, dar mai ales respectul faţă de om. Nu poţi insulta preşedintele Republicii, dar nici nu putem accepta ca aceste lucruri să se mai întâmple în lumea de azi, căci altfel nu am mai avea reguli. Acest episod nefericit, regretabil, este simbolul a ceea ce noi vrem să evităm în Europa, prin solidaritate. AGERPRES: Cum se pregăteşte Franţa pentru un Brexit fără acord? Laurence Auer: Franţa depinde de Negociatorul european. În acest dosar, care ajunge în curând la termen, au fost mai multe prelungiri, dar ştim că la sfârşitul acestui an negocierile pe tema Brexit vor lua sfârşit. Şi aici obiectivul nostru este de a rămâne uniţi. Nu putem negocia fiecare ţară în parte cu Regatul Unit. Noi avem probleme cu pescuitul, alte ţări au alte probleme, important e ca Negociatorul european să fie cel care negociază pentru toţi. Acesta are un mandat în acest sens, iar eşecul negocierilor nu va fi legat nici de Europa, nici de o ţară anume sau de un dosar. Condiţiile sunt cunoscute. Dacă Regatul Unit vrea să iasă din negocieri, nu va mai fi responsabilitatea noastră. AGERPRES: Ce impresii v-au făcut România, Bucureştiul, locuitorii acestuia? Laurence Auer: Am mult noroc. Să reprezint Franţa în România înseamnă să duc mai departe o moştenire foarte puternică şi care mă face să privesc spre viitor cu multă încredere. În acelaşi timp, ajung într-un moment cu totul deosebit. Am avut norocul să întâlnesc mulţi miniştri şi consilieri, dar sunt nerăbdătoare să descopăr ţara, să vizitez o ţară minunată, să mă întâlnesc cu cât mai mulţi elevi la Institutul Francez. Nu aş spune că sunt optimistă pentru că, revenind de la Paris, am constatat că pandemia a luat o turnură gravă peste tot în Europa. Ştiu însă că sunt aici pentru o perioadă lungă şi că mă voi implica în cunoaşterea ţării ceea ce îmi va permite să-mi fac mai bine meseria de ambasador. Sunt foarte mândră că sunt aici. * Notă: Interviul a fost realizat în limba franceză, traducerea fiind asigurată de Ambasada Franţei.