Fostul șef al SIE, gen.Silviu Predoiu, candidat la Cotroceni, avertizează politicienii români legat de victoria de duminică a extremiștilor la alegerile locale din Germania afirmînd, într-o emisiune a Canal 33, că la acest lucru s-a ajuns din cauza politicilor privind migrația, a situației economice, ca și a războiului din Ucraina. Iar un aspect important, punctează el, e faptul că atunci cînd un partid ia un scor consistent în alegeri, nu mai poate fi etichetat drept extremist sau pro-rus, fiind vorba de o opțiune clară a cetățenilor nemulțumiți de guvernare, scrie inpolitics.ro.
”Am văzut că rezultatele alegerilor de land în Saxonia și Turingea au fost prezentate ca o surpriză” a spus Predoiu.
”Care este știrea? Rezultatul foarte bun înregistrat de AFD. De acest partid definit ca fiind extremist radical, care s-a clasat pe primul loc într-un land și pe locul 2 în celălalt. Asta este prima știre. Și a doua știre este că BSW, un partid populist de stînga, înființat în urmă cu 8 luni de zile, a obținut peste 11%, deci mai mult decît toate cele 3 partide din alianța lui Scholz.
A obținut un partid înființat în urmă cu 8 luni de zile rezultate mult mai bune decît alianța de guvernămînt, cele 3 partide. Am văzut jurnaliști care au prezentat rezultatele ca fiind o surpriză. Nu este o surpriză, pentru că am avut alegerile europarlamentare, să nu uităm: la alegerile europarlamentare, AFD a ajuns în P.E. din poziția a doua în alegerile din Germania.
Deci, era clar. Au fost o serie de sondaje de opinie, care au arătat această proiecție, această perspectivă, ca partidele de extremă dreapta, cum sunt definite, să cîștige. Știți care e surpriza? Surpriza este faptul că alianța de guvernămînt, avînd toate instrumentele, n-a reușit să remedieze situația, știind înspre ce se îndreaptă, n-a găsit mecanismele să convingă electoratul să nu meargă înspre extremă, așa cum spune.
Vedeți, pronunț un pic mai reținut ”extremă”, ”extremist”, pentru că atunci cînd un partid ia 33%, într-un land, e adevărat, la scorul de această proporție trebuie să găsești altă denumire.
Nu mai poți să-i spui extremist, nu mai poți să-i spui pro-rus, cînd vorbești de un partid din Germania. Faptul că e din Germania de Est, fostă democrată, ca regiune geografică, nu înseamnă nimic. E Germania. Cînd ne convine Germania de Est, cînd nu ne convine, cînd era cancelarul precedent, doamna (Merkel n.n.) era de acolo, n-a deranjat pe nimeni că provine din Est”.
Fostul șef al spionajului mai atrage atenția asupra lucrurilor care au dus la victoria AFD:
”Temele principale dezbătute în alegerile din Germania au fost trei. A fost migrația, a fost situația economică – inflație, prețuri și așa mai departe – și războiul din Ucraina.
Guvernanții s-au desprins de interesele și așteptările electoratului. Vorbesc în numele unui electorat, dar nu îl mai reprezintă. Își asumă, doar, că îl reprezintă. Electoratul nu se regăsește în ce fac ei. Electoratul nu mai susține direcția spre care se îndreaptă. Nu susține sprijinirea necondiționată a Ucrainei, cum spune și la noi dl Iohannis, pînă la capăt.
Nu mai vrea. Vrea punct. Asta nu înseamnă că-i pro-rus.
Nu mai vrea să facă exercițiul acela cu multiculturalismul cînd privește migrația. Multiculturalismul a eșuat. În mod evident a eșuat. Trebuie să te gîndești la niște formule care să-ți permită integrarea graduală a celor care vin, dacă vrei să te protejezi. Toate aceste politici pe care le promovează Bruxellesul, în cooperare cu conducerile din Europa Occidentală, nu mai au sprijinul – sau au sprijin tot mai puțin – al populației, pentru că nu e vorba doar de Saxonia și Turingia, de Germania. Același lucru l-am văzut în Italia, am văzut în Franța ce se întîmplă, am văzut în Olanda ce s-a întîmplat. E un trend pe care ar trebui să-l sesizeze și ai noștri. Să se gîndească tot mai bine despre ce este vorba(…)
Vor veni alegerile federale. Ca să poți să contrabalansezi creșterea partidelor acestea, ceilalți vor trebui să facă tot felul de alianțe. Alianțe cumva la limita sau dincolo de limita logicii. Cum e la noi alianța dintre PNL și PSD. Doar ca să fie la guvernare, pentru că altfel ar trebui să se lupte. Ar trebui să se lupte cu ceilalți, ceea ce nu sunt în stare.
Și atunci (…) s-au aliat. E împotriva logicii. Iar electoratul va sancționa aceste alianțe defectuoase.
Asta se va întîmpla și în Germania. Probabil că vor insista pe tot felul de alianțe incredibile, doar ca să-i țină (extremiștii n.n.) afară. Pînă unde pot să împingă treaba asta? Plus că, repet, nu mai poți să vorbești despre partide extremiste pro-ruse, odată cu aceste rezultate. Și apoi, haideți să nu ne facem că nu vedem: Patrioții pentru Europa și ECR-ul, reformiștii și conservatorii europeni, sunt a treia și a patra forță în Parlamentul European. Adică am trecut de punctul ăla în care erau o curiozitate. Sunt o realitate.Vrei să eviți o alunecare cu adevărat în extremism și în radicalism, trebuie să-l corectezi acum, cînd poți. Nu văd acest lucru și cred că ar trebui să învețe și la noi cineva”, conchide generalul.
Articolul Silviu Predoiu, despre votul din Germania: Când un partid de dreapta obţine peste 33% din voturi, el nu mai e nici „extremist”, nici „pro-rus”, ci exprimă nemulţumirea unei mari părţi a populaţiei apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro