Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, spaniolul Pablo Cortacero, confirmat pozitiv la testarea efectuată pentru diagnosticarea Covid-19, a precizat, joi, că banii vor veni în scurt timp la club, pentru achitarea necesităţilor imediate. ”Am văzut mesajele primite în ultimele zile, le mulţumesc tuturor prietenilor şi suporterilor dinamovişti pentru susţinere! Ce pot să spun acum este că banii vor veni imediat, mă refer aici la transferul pentru necesităţile imediate ale clubului, iar echipa îşi va continua programul de pregătire stabilit înaintea meciului cu Viitorul. De asemenea, săptămâna viitoare vrem să anunţăm convocarea Consiliului de Administraţie într-o şedinţă privind mărirea capitalului social al clubului’, a declarat ibericul pentru site-ul oficial al clubului. Pablo Cortacero a ieşit joi seara din spital pentru a-şi continua, la domiciliu, tratamentul recomandat de medicii spanioli. ‘Mă simt mai bine, am ieşit din spital în această seară pentru a continua acasă tratamentul pe care mi l-au comunicat medicii. Mă bucur, împreună cu familia mea, că am reuşit să trec peste un moment foarte dificil”, a precizat Pablo Cortacero. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)