Trei echipamente medicale de înaltă performanţă, în valoare de peste 538.000 de lei, au fost cumpărate de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din fonduri alocate de Primăria municipiului Deva, noile aparate fiind destinate secţiilor de Cardiologie şi ORL. Banii au fost viraţi, vineri, către SJU Deva, în baza unui contract de asociere încheiat între Consiliul Local Deva şi unitatea medicală, forma legală prin care pot fi alocate fonduri deoarece spitalul este în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. ‘Banii au fost utilizaţi pentru cumpărarea unui ecograf multidisciplinar de înaltă performanţă, cardiovascular, şi a unei sonde de ecografie transesofagiană ce permite examinarea inimii cu ultrasunete pentru Secţia de Cardiologie, precum şi a unui microscop chirurgical pentru Secţia ORL. Chiar dacă SJU Deva este în subordinea CJ Hunedoara şi nu a Primăriei Deva, vom continua să susţinem financiar această unitate spitalicească pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale destinate devenilor, dar şi locuitorilor judeţului Hunedoara’, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea. În acest an, Primăria Deva a alocat Spitalului Judeţean fonduri în valoare totală de 3,01 milioane lei. Banii au fost destinaţi cumpărării de aparatură şi echipamente pentru dotarea diferitelor secţii ale spitalului – Cardiologie, Interne, Urologie, Chirurgie, Obstretică-Ginecologie, Ortopedie, Oftalmologie, ORL, în funcţie de solicitările medicilor specialişti din unitatea medicală.