AcasăPoliticaGeoană, „alături de bărbații și femeile din instituțiile statului implicați în eforturile...

Geoană, „alături de bărbații și femeile din instituțiile statului implicați în eforturile de salvare și limitare a efectelor dezastrului”

Mircea Geoană a transmis un mesaj ca urmare a inundațiilor care au lovit România. 

„Sunt alături de familiile care au suferit pierderi ireparabile în inundațiile din estul țării”, a scris Mircea Geoană, candidat independent la Președinte, pe pagina sa de Facebook.

În opinia sa, „importantă acum este o mobilizare exemplară a autorităților locale și naționale”,

De asemenea, Mircea Geoană a precizat că este „alături de bărbații și femeile din instituțiile statului implicați în eforturile de salvare și limitare a efectelor dezastrului.”

„După, trebuie să luăm la mână toate soluțiile pentru managementul albiilor, că tot a anunțat ieri Ministerul Mediului că va aloca aproape 178 de milioane de lei, din PNRR, pentru proiectul „Cadastrul apelor”, a subliniat el.

Mircea Geoană a atras atenția că „sunt și fonduri europene din exerciţiul financiar 2021-2027 pentru combaterea deșertificării, reîmpădurire sau managementul apei.”

„Deci, nu e o problemă de finanțare. De data asta, poate facem lucrurile profesionist și cu cap”, a concluzionat el, conform dcnews.ro.

Articolul Geoană, „alături de bărbații și femeile din instituțiile statului implicați în eforturile de salvare și limitare a efectelor dezastrului” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks