„Pe 27 septembrie 2024, un Comunicat venit de la Cotroceni ne-a informat că Klaus Iohannis nu va candida la parlamentarele din decembrie 2024 indiferent de ce va susține pe parcursul zilei BEC”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Ion Cristoiu.
„În ediția anterioară a comentariului meu Clasamentul lui Cristoiu, referindu-mă la decizia BN al PSD ca parlamentarii social-democrați să nu voteze Legea pentru un singur om, invocam un serial pe care-l puteam intitula Klaus Iohannis – de la secretar general NATO la candidat pentru Senat din partea PNL. Evoluția surprinzătoare a evenimentelor mă constrînge la o schimbare de titlu. Serialul s-ar putea numi Klaus Iohannis – de la secretar general NATO la pensionar jucător de table la Sibiu.
După decembrie 1989, am cunoscut multe răsturnări de destin în cazul marilor și micilor politicieni. De la președinția României Adrian Năstase a ajuns la pușcărie. De la premierul postdecembrist, a cărei poză însuflețea batalioane de june, Petre Roman s-a pierdut într-un anonimat straniu.
Puține destine s-au răsturnat atît de spectaculos într-un interval atît de scurt de timp precum cel al lui Klaus Iohannis.
Să recapitulăm:
Pe 12 martie 2024, într-o mișcare bulversantă, Klaus Iohannis anunța pe români că și-a depus candidatura pentru funcția de secretar general NATO. Declarația a stîrnit o uluire de proporții naționale. La ora anunțului, olandezul Mark Rutte avea deja susținerea majorității membrilor NATO. Klaus Iohannis se înscria în cursă nu la începutul acesteia, ci la sfîrșit, cînd lucrurile erau deja bătute în cuie. Cine-și imagina că, aflat pe ultima sută de metri, la capătul unei curse începute cu un an în urmă, Mark Rutte avea să fie dat deoparte pentru ca membrii NATO să reia consultările complicate și dificile pentru a-l desemna pe noul venitul Klaus Iohannis?
Nu era singura ciudățenie.
Klaus Iohannis nu ne anunța că e în cărți pentru funcție, ci că se autopropune, considerîndu-se un candidat redutabil. În istoria NATO era o triplă premieră:
Cineva se autopropunea.
Cineva anunța că s-a înscris în cursă, în condițiile în care funcția făcea obiectul unor consultări discrete.
Cineva se pretindea să fie ales pe motiv că are un Plan de revoluționare a NATO.
Erau toate datele pentru a crede că gestul lui Klaus Iohannis ascunde o șmecherie de bazar. Că el își anunțase autocandidatura știind că n-are nici o șansă. Klaus Iohannis era președintele României. Nu în primul an, ci în ultimul an de mandat. După 9 ani de Președinție e greu de crezut că poți lua o asemenea decizie fără să nu fi avut garanții sau chiar îndemnuri. Astfel că, deși uluită, toată lumea a fost convinsă că Klaus Iohannis avea șanse să ajungă secretar general NATO. Contribuia la această convingere și o altă realitate:
Klaus Iohannis era primul președinte postdecembrist despre care la fine de mandat se vorbea de o excepțională carieră de șef de nivel european sau chiar mondial. Nu existase funcție mai acătării în ultimii doi ani despre care să nu se spună că va fi ocupată de președintele nostru la încheierea celor 10 ani de Cotroceni.
Și a venit ziua de 20 iunie 2024.
În această zi, un Comunicat al ședinței CSAT ne-a dezvăluit că Klaus Iohannis i-a informat pe membrii CSAT că la finele săptămînii trecute „i-a anunțat pe aliații din NATO că își retrage candidatura la funcția de secretar general NATO”.
Uluirea națională a fost acum și mai mare.
Din mai multe motive:
- Klaus Iohannis își anunțase public autocandidatura printr-un Mesaj către Națiune în care-și explica decizia. Acum membrii CSAT și nu toți românii erau informați asupra unui fapt consumat cu o vreo săptămînă în urmă.
- Renunțarea la candidatură era un fapt de o importanță egală cu anunțarea autocandidaturii, dacă nu chiar mai importantă. Decizia cerea un nou Mesaj către Națiune. Klaus Iohannis nu se adresează națiunii, ci CSAT.
- Klaus Iohannis nu catadicsește să se explice Națiunii în legătură cu aventura sa în deșertul obținerii unei funcții.
După Mesajul prin care-și anunța candidatura, răspunzînd unor întrebări aranjate, puse de presa de Stat, Klaus Iohannis a ținut să ne asigure că lucrurile mergeau bine în ce privește candidatura. Așa a fost în prima lună. După care nu ne-a mai spus nimic. Anunțul retragerii n-a fost pregătit nici măcar prin folosirea știrilor pe surse. Putea, de exemplu, să strecoare prin presă informații că lucrurile merg prost în ce privește candidatura.
De la Comunicatul CSAT din 20 iunie 2024 au trecut trei luni. În tot acest timp nici Klaus Iohannis, nici liderii politici, nici presa străină n-au catadicsit să ne spună cum de s-a ajuns de la autopropunere la renunțare. Dincolo de aroganța cu care a fost tratat poporul român rămîne, înscriindu-se în rîndul marilor enigme postdecembriste, întrebarea:
Pe ce s-a întemeiat Klaus Iohannis cînd și-a anunțat candidatura la șefia NATO?
Vom afla vreodată răspunsul?
Klaus Iohannis a fost primul președinte postdecembrist care a întreținut convingerea că după încheierea mandatului nu va rămîne un simplu funcționar. Au venit alegerile la șefia UE. Și din nou s-a pus în mișcare mașinăria de zvonuri prin care Klaus Iohannis era văzut ca șef pe undeva prin Europa. S-au terminat și șefiile din cadrul UE. Klaus Iohannis n-a prins nici una. Din motive care ne scapă, Klaus Iohannis nu poate fi conceput ca simplu pensionar după încheierea mandatului. De cum s-au terminat funcțiile UE, s-a ivit o nouă campanie de știri și zvonuri:
Klaus Iohannis – președinte al Senatului.
Ca să ajungă președinte al Senatului trebuie să fie senator. Ca să fie senator, trebuie să fie pe un loc eligibil pe listele unui partid puternic.
Așa s-a născut serialul Klaus Iohannis – candidat pe listele PNL.
Faptele sunt știute.
Timp de două săptămîni, România a fost scena telenovelei:
Cum facem ca fără a demisiona, Klaus Iohannis să fie ales senator?
PNL a propus un proiect de Lege, intrat deja în istoria aberațiilor postdecembriste drept Proiectul Legii pentru un singur om. PSD a anunțat că n-o votează. PNL s-a indignat și a amenințat că va rupe coaliția. Aflat la New York, Klaus Iohannis a declarat că nu a cerut un astfel de Proiect de Lege și că nu e de acord cu el în principiu. Nimeni din conducerea PNL n-a ieșit să ne răspundă la întrebarea:
A acționat PNL din slugărnicie oarbă față de șeful de la Cotroceni sau Klaus Iohannis a cerut asta lui Nicolae Ciucă?
PNL decide să se adreseze BEC:
Poate candida Klaus Iohannis în afara Proiectului de Lege?
BEC răspunde pe 27 septembrie 2024, seara, că da, poate candida. Drum liber pentru ca Klaus Iohannis să fie pe listele PNL?
Da, drum liber.
Numai că în dimineața lui 27 septembrie 2024, Klaus Iohannis anunță că nu va candida indiferent de răspunsul BEC.
Se știe deja că anunțul a avut menirea de a stinge din fașă acțiunea unui grup din PNL care urma să ceară la ședința Conducerii din după-amiaza lui 27 septembrie 2024 decizia de a nu-l pune pe Klaus Iohannis pe liste.
Klaus Iohannis a evitat astfel o mare umilință. Dînd o mînă de ajutor înghesuitului Nicolae Ciucă. E greu de crezut că președintele va reveni asupra deciziei.
S-a resemnat el să fie un simplu pensionar după încheierea mandatului?
Putem vorbi de serialul Klaus Iohannis – de la secretar general al NATO la pensionar jucător de table la Sibiu?”, scrie Cristoiu.
Articolul Cristoiu: Puține destine s-au răsturnat atît de spectaculos într-un interval atît de scurt de timp precum cel al Iohannis; de la secretar general NATO la pensionar jucător de table la Sibiu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro
