AcasăStiriDistribuție confirmată pentru sezonul 2 al serialului Poker Face

Distribuție confirmată pentru sezonul 2 al serialului Poker Face

Au apărut tot mai multe informații cu privire la actorii care vor apărea în cel de-al doilea sezon al serialului american de televiziune Poker Face. Producția de comedie – dramă este de fapt un serial polițist original, în care protagonista, Charlie Cale (rol interpretat de actrița Natasha Lyonne) este implicată mai mult sau mai puțin voluntar în elucidarea unor cazuri de crimă care se petrec în jurul ei. Aceasta nu are pregătire de detectiv, dar își folosește talentul extraordinar: posibilitatea de a percepe instant dacă o persoană minte sau spune adevărul.

Numele serialului face referire la așa numita față de poker, adică abilitatea unui jucător de poker de a nu transmite indicii despre cărțile pe care le are în mână sau, din contră, capacitatea sa de a-și manipula adversarii prin transmiterea de indicii false. De cealaltă parte, un talent deosebit la jocul de poker este acela de a intui corect starea unui oponent prin înțelegerea unor gesturi pe care acesta le face inconștient.

După cum se știe, pokerul este mai mult decât un joc de noroc, căci contează foarte mult modul în care folosești cărțile primite, deciziile pe care le iei cu privire la mize și acțiuni. Există jucători profesioniști de poker care reușesc, cu muncă intensă și abilități (dobândite și stimulate) să câștige în mod frecvent în turnee live și la alte evenimente de poker live. Iar platformele de poker online oferă o mulțime de versiuni ale jocului, în formate care mai de care mai interesante.

Ce actori vor juca în noile episoade ale serialului Poker Face

Conform publicației Variety, alături de Natasha Lyonne, cea care dezleagă misterele, vor apărea în sezonul 2 din Poker Face invitați precum Giancarlo Esposito, Katie Holmes, Gaby Hoffmann, Kumal Nanjiani, Sherry Cola, Kevin Corrigan, Ben Marshall și Katherine Narducci. Cele mai recente nume anunțate sunt Cynthia Erivo, Margo Martindale și BJ Novak, care vor face parte de asemenea din distribuția serialului realizat pentru serviciul de streaming Peacock. În România, Poker Face este difuzat pe platforma de streaming SkyShowtime.

Cynthia Erivo joacă și în noul film Wicked, produs de asemenea de studiourile Universal (care deține și brandul Peacock, mai sus menționat), cu lansare în cinematografe anunțată pentru data de 22 noiembrie 2024. Actrița a primit anterior două nominalizări la Oscar pentru filmul Harriet, bazat pe viața lui Harriet Tubman, în cadrul căreia a avut rolul principal. În vârstă de 37 de ani, aceasta are un palmares impresionant la Hollywood, unde a jucat în ultimii ani în numeroase producții de succes precum filmele Bad Times at the El Royale, Widows, Outsider, Pinocchio sau Drift.

Margo Martindale (73 de ani) și-a câștigat celebritatea în urma unor roluri epice în seriale și lungmetraje. The Americans, The Millers, Orfana, Dexter, Familie de-a gata sunt doar câteva dintre titlurile foarte cunoscute publicului. Recent, a apărut și în Cocaine Bear, Mrs. Davis și în serialul The Watcher de pe Netflix.

Benjamin Joseph Manaly Novak, pe scurt BJ Novak, actor, comic, scriitor, scenarist și regizor american, este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Ryan Howard în adaptarea americană de succes NBC a serialului The Office, care i-a adus și 5 nominalizări la Premiile Emmy. De curând, talentatul om de film în vârstă de 45 de ani a scris, regizat și jucat în filmul Vengeance și a creat și regizat seria de antologie FX The Premise.

Poker Face, un omagiu adus serialelor polițiste din anii `70 – `80

Creat de Rian Johnson și lansat în anul 2023, serialul Poker Face o are în prim-plan pe Charlie Cale, femeia cu o capacitate extraordinară de a determina când cineva minte. După ce descoperă adevărul despre uciderea unei colege de serviciu, aceasta este amenințată de fostul șef, un proprietar controversat de cazinou, astfel că decide să fugă.

Charlie Cale ajunge la întâmplare în diverse locuri, iar crimele o urmăresc mereu. De fiecare dată, se implică emoțional și reușește să îi tragă la răspundere pe cei vinovați, după anchete improvizate într-un stil aparte, demn de faimosul serial Columbo, difuzat între 1971 si 1978, cu Peter Falk în rolul unui detectiv remarcabil, sau de serialul la fel de celebru Murder, She Wrote, produs între 1984 și 1996.

Sursa: Articol de la partener

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Activează Notificările OK No thanks