Preoţii din Protoieria Panciu şi-au mobilizat enoriaşii pentru a dona sânge, venind astfel în întâmpinarea Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea, unde nevoia de sânge este constantă, iar donatorii foarte puţini, au informat, marţi, reprezentanţii unităţii sanitare. ‘Preoţii din Protoieria Panciu au venit în întâmpinarea noastră şi şi-au mobilizat enoriaşii din parohii pentru a veni să doneze sânge. Ieri au venit 20 de persoane, astăzi cam tot atâtea, şi avem promisiuni şi pentru zilele următoare. Suntem bucuroşi pentru sprijinul dumnealor, deoarece în această perioadă numărul donatorilor este foarte mic, de multe ori mai puţin de zece donatori pe zi, iar nevoia de sânge este mare şi constantă’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CTS Vrancea, Georgiana Crăciun. Reprezentanţii CTS Vrancea au făcut apel către donatori să revină periodic la CTS pentru a dona sânge. ‘Donarea de sânge nu este obligatorie şi ar trebuie să vină din suflet. În actualul context epidemiologic, ar trebui să devenim cu toţi mai buni şi să donăm pentru a-i ajuta pe cei de lângă noi. Donarea trebuie să se repete la intervalul corect, respectiv 60 de zile pentru bărbaţi şi 90 de zile pentru femei’, a spus directorul CTS Vrancea, medicul Mioara Hanţă. Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea asigură necesarul de sânge pentru spitalele din judeţ, dar trimite sânge şi produse din sânge şi în alte unităţi medicale din ţară, la solicitarea acestora. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)