Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere, marți, cu James O’Brien, asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, în cadrul căreia a evidențiat rolul ‘crucial’ al regiunii Mării Negre în asigurarea securității europene și transatlantice, în contextul continuării războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina.
Potrivit MApN, au fost abordate subiecte de interes strategic pentru cele două părți, cu accent pe consolidarea Parteneriatului strategic româno-american, sprijinul acordat Ucrainei, precum și adaptarea la nivel național și aliat la provocările de securitate generate de actualul context din regiunea Mării Negre.
Tîlvăr a subliniat angajamentul ‘ferm’ al țării noastre față de securitatea colectivă a NATO și a exprimat apreciere pentru contribuția substanțială a Statelor Unite în asigurarea securității Flancului estic.
‘Prezența activă a Statelor Unite în România și în regiunea Mării Negre este vitală pentru securitatea europeană și transatlantică. România rămâne dedicată extinderii cooperării în domeniul securității și apărării, prin investiții continue în capabilități moderne care să asigure un răspuns eficient la provocările de securitate actuale și viitoare’, a declarat ministrul.
El a subliniat și importanța exercițiilor militare comune româno-americane, menționând că acestea contribuie ‘semnificativ’ la îmbunătățirea interoperabilității și la consolidarea apărării pe Flancul estic al NATO.
‘Totodată, acesta a evidențiat rolul esențial al prezenței militare americane în România, considerând-o un pilon de stabilitate regională și un element-cheie în asigurarea capacității de reacție a Alianței Nord-Atlantice’, se arată în comunicatul MApN.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: Regiunea Mării Negre – rol crucial în asigurarea securității europene și transatlantice apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro