AcasăPoliticaVictor Negrescu: Onorat să fiu reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților...

Victor Negrescu: Onorat să fiu reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților europeni (PES)

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că este onorat să fie reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților europeni (PES).
”Partidul Socialiștilor Europeni este forța care susține coeziunea europeană, solidaritatea socială și dezvoltarea echitabilă. Suntem mișcarea care a creat fondurile de coeziune, salariul minim european și mecanismul de redresare și reziliență, dovezi concrete că Europa socială funcționează.
Împreună cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, și colegii noștri prezenți la Congres, am subliniat nevoia unui mesaj european puternic pentru protejarea drepturilor sociale și pentru o Uniune mai echitabilă, mai solidară și mai unită.
Le mulțumesc colegilor din Partidul Social Democrat și PES activists România pentru sprijinul constant.
Voi continua să îi reprezint cu determinare, responsabilitate și implicare, pentru ca vocea României să fie auzită puternic în familia social-democrată europeană”, spune Negrescu.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks