Acasă652Vaslui: DSU intervine în criza de echipamente de protecţie şi materiale sanitare...

Vaslui: DSU intervine în criza de echipamente de protecţie şi materiale sanitare de la Serviciul de Ambulanţă

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui a primit asigurări, luni, din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă că situaţia de criză cu care instituţia se confruntă din cauza lipsei materialelor sanitare şi a echipamentelor de protecţie va fi rezolvată în cel mai scurt timp. ‘Ca urmare a situaţiei dificile în care se află Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, în ceea ce priveşte dotarea cu echipamente de protecţie şi cu materiale sanitare, în cursul zilei de luni, au avut loc discuţii între noua conducere a instituţiei, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. În urma acestor discuţii, conducerea SAJ a obţinut tot sprijinul necesar, astfel încât în perioada următoare să beneficiem de echipamentele de protecţie necesare pentru a trece această perioadă grea’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu. În ultimele zile, reprezentanţii SAJ Vaslui au lansat o campanie de strângere de fonduri în vederea achiziţionării materialelor necesare. Cadrele medicale au avertizat că activitatea instituţiei este grav afectată de lipsa materialelor sanitare şi a echipamentelor de protecţie, care nu au mai putut fi achiziţionate, fie din cauza procedurilor greoaie privind licitaţiile, fie din pricina unor furnizori care nu au respectat termenii contractuali. În ultima zi a anului 2020, la conducerea SAJ Vaslui a fost numit un nou manager interimar în persoana dr. Ana Maria Ungureanu, care a înlocuit-o pe Aurora Popa, destituită în urma unui control derulat de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks