Aproape 4.000 de consumatori din patru localităţi ale judeţului Prahova sunt nealimentaţi cu energie electrică, luni dimineaţă, din cauza vremii nefavorabile, în zonă ningând abundent în ultimele ore. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, 3.836 de consumatori nu beneficiază de alimentare cu energie electrică în localităţile Târgşoru Vechi, Cărbunari, Poienarii Burchi, Brăteşti. Echipe specializate se află în teren pentru remedierea problemelor, informează sursa citată.