Biroul Politic Naţional al PNL a validat, sâmbătă, într-o şedinţă desfăşurată în format online, propunerile pentru posturile de secretar de stat şi alte funcţii publice care au revenit liberalilor după negocierile purtate în coaliţia de guvernare. ‘În conformitate cu procedurile statutare, organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru poziţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie desemnată de preşedinţii filialelor judeţene. În urma evaluării, am supus validării Biroului Politic Naţional 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului’, a afirmat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL. El a explicat că au fost susţinute deopotrivă persoane care au făcut parte din Guvernul său, dar şi ‘reprezentanţi noi, figuri cunoscute’. ‘Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus. De asemenea, am luat decizia de a susţine reprezentanţi noi, dar figuri cunoscute, precum Lucian Heiuş, care a fost deputat şi va fi secretar de stat la Ministerul Finanţelor, Rodica Cherecheş, deputat al PNL, care va gira funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii. În ceea priveşte reprezentanţi ai PNL care şi-au desfăşurat activitatea, aş menţiona pe Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe Aurel Simion, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, şi pe Gheorghe Ştefan, tot secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Am mers în anumite situaţii pe continuitate. De asemenea, am stabilit reprezentanţi pe care i-am considerat potriviţi să gireze funcţii publice’, a adăugat Orban. Potrivit liderului PNL, ‘sunt situaţii în care încă nu a fost finalizată evaluarea unor candidaţi’ sau a altor persoane propuse cu care comisia de evaluare nu a fost de acord. ‘Le vom comunica organizaţiilor aceste situaţii în care noi am considerat că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile de profesionalism. (…) Le vom comunica personal preşedinţilor filialelor şi sunt convins că până la urmă vor exista nominalizări care să respecte exigenţele pe care le-am stabilit împreună’, a subliniat Orban. El a precizat că Gigel Paraschiv nu a fost validat la Educaţie în şedinţa de sâmbătă, iar ‘Vasile Panaite este în funcţie, fiind secretar de stat de mai mult timp în cadrul Ministerului Mediului’. Întrebat dacă va face şi premierul Florin Cîţu o verificare la nivelul Guvernului în privinţa candidaţilor validaţi de PNL, Ludovic Orban a spus: ‘În principiu, dacă premierul are vreo obiecţiune… (…) Domnul premier Florin Cîţu a participat, fiind membru în Comisia de evaluare. (…) E adevărat că la ultima şedinţă nu a putut participa, fiind în vizită oficială la Bruxelles. Dar cunoaşte candidaturile. Sigur, dacă are un punct de vedere, vreo rezervă legată de vreunul dintre candidaţi, poate comunica cu mine, ca preşedinte al partidului, şi vom lua o decizie legată de acest subiect’.