Medicii de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie ‘Elena Doamna’ din Iaşi au anunţat, miercuri, că a fost înregistrat primul caz de cvadrupleţi născuţi de o mamă cu COVID-19, fiind o premieră la nivel naţional.
Este vorba de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Suceava, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă, care a născut pe 9 martie.
Managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie ‘Elena Doamna’, Gabriel Martinescu, a declarat că pacienta prezenta infecţie cu SARS CoV-2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană patru copii de sex masculin cu greutate cuprinsă între 1.400 şi 1.800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină.
Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea femeii, în acest moment, fiind stabilă.
‘Este un caz mai deosebit din punct de vedere al diagnosticului de SARS-CoV-2 pozitiv. Vorbim, practic, de o premieră. În momentul de faţă avem rezultatul analizelor copiilor. Din fericire, acesta nu este pozitiv. Urmărim în continuare evoluţia atât a mamei cât şi a copiilor’, a precizat Gabriel Martinescu.
Medicul Răzvan Socolov a declarat că nou-născuţii au un scor APGAR care variază între 7 şi 9 şi au o evoluţie bună. Fiind prematuri, bebeluşii sunt internaţi la Clinica de Neonatologie a Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie ‘Cuza Vodă’.
Managerul Spitalului ‘Elena Doamna’, unitate suport COVID-19, a spus că în cursul anului 2020 au născut 167 de femei din judeţele Moldovei care au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.