Cei doi bărbaţi răniţi de urs, în urmă cu câteva zile, sunt în stare stabilă, imobilizaţi la pat şi au fost transferaţi de la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, la Chirurgie, a informat purtătorul de cuvânt al unităţii, Kiss Edit.
Medicul specialist în chirurgie toracică Adrian Dobrică a precizat că ambii pacienţi primesc tratament complex antirabic şi antibiotic, iar starea lor este ameliorată.
‘La pacientul de vineri, starea s-a ameliorat progresiv, dar este încă departe să fie foarte bine. Încă este anemic şi se continuă tratamentul complex antirabic, antibiotic. (…) Este conştient, cooperant, acuză dureri moderate, primeşte calmante. Preconizez încă două săptămâni de spitalizare. (…) Celălalt şi el este imobilizat la pat, pentru că are un sistem de drenaj, însă şi el este stabil hemodinamic, respirator. La el nu sunt probleme deosebite, a avut leziuni pe părţile moi, dar sunt leziuni pe suprafaţă mare şi trebuie să mai stea în pat o zi, două. Şi el primeşte tratament antirabic, antibiotic’, a declarat pentru AGERPRES dr. Dobrică.
Un bărbat de 54 de ani a fost adus vineri dimineaţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Miercurea Ciuc, după ce a fost atacat de un urs când se întorcea de la stână, pe raza comunei Săcel. El a suferit leziuni multiple şi a fost supus unei intervenţii chirugicale complexe, efectuată de o echipă formată din medici de mai multe specialităţi, care au reuşit să-i salveze viaţa.
Al doilea caz s-a înregistrat sâmbătă, un bărbat de 53 de ani, din comuna Căpâlniţa, fiind atacat de urs atunci când verifica gardul electric pe care-l amplasase pentru a-şi proteja animalele. El a fost salvat de câinele său, care a sărit să-l apere.
Şi acest pacient a fost supus unei intervenţii chirugicale la SJU Miercurea Ciuc.