Consiliul Local Oradea a acordat marţi avizul de principiu pentru unificarea celor două unităţi sanitare publice de interes local, respectiv Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal ‘Dr. Gavril Curteanu’ în vederea înfiinţării unei noi unităţi sanitare publice de interes local, rezultând o nouă unitate sanitară mult mai eficientă, a informat Primăria Oradea.
‘Centralizarea sistemului de sănătate reprezintă principala componentă a unui sistem performant de sănătate, iar Municipiul Oradea are de mai mulţi ani ca obiectiv refacerea sistemul sanitar local. Procesul de modernizare a început cu unificarea celor patru spitale: Spitalul Municipal, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie şi Spitalul de Pneumoftiziologie, fapt ce a dus la o mai bună gestionare a sistemului sanitar şi la creşterea calităţii actului medical’, a precizat, în conferinţă de presă, primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
Potrivit sursei, din analiza economică comparativă a celor două unităţi spitaliceşti rezultă că prin unificarea Spitalului Judeţean cu Spitalul Municipal ‘Dr. Gavril Curteanu’ va creşte calitatea activităţii sanitare, a actului medical, dar şi gradul de finanţare a spitalelor.
Astfel, vor scădea costurile de achiziţii publice, costurile cu forţa de muncă, se vor reduce cheltuielile cu utilităţile, iar stocurile de medicamente vor fi gestionate în comun, fapt ce va duce de asemenea la scăderea cheltuielilor.
În acest moment, ambele unităţi spitaliceşti sunt spitale de categoria a II-a şi au un anumit grad de finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate, respectiv de 1.600 lei/pacient în cazul Spitalului Judeţean şi de 1.550 lei/pacient în cazul Spitalului Municipal. După fuziunea celor două spitale, noua unitate va deveni spital de categoria I, prin urmare gradul de finanţare va creşte la circa 1.800 lei/pacient, în total 2 milioane de euro într-un an.
Potrivit primarului, în scurt timp va începe construcţia Spitalului de Boli Infecţioase de pe str. Vlădeasa şi a Laboratorului Integrat de la Spitalul Judeţean, urmând ca şi aceste noi unităţi sanitare să fie integrate în noua unitate sanitară rezultată din unificarea celor două spitale mari.
Primarul Florin Birta a prezentat şi demersurile făcute la Ministerul Sănătăţii în vederea realizării acestui proiect.
‘Pentru fuziunea celor două spitale avem nevoie de acordul Ministerului Sănătăţii. În acest sens, am avut deja o discuţie cu ministrul Ioana Mihăilă, care şi-a declarat acordul faţă de această unificare şi care ne va sprijini în a obţine toate avizele necesare. Aşadar, estimăm că, dacă totul va merge bine, de la 1 septembrie, noua unitate să-şi înceapă activitatea,’ a precizat primarul Birta.