Acasă652Sălaj: Spitalul Judeţean reziliează al doilea contract de proiectare pentru un bloc...

Sălaj: Spitalul Judeţean reziliează al doilea contract de proiectare pentru un bloc operator

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a reziliat, recent, un al doilea contract de proiectare pentru extinderea ambulatoriului, spitalizării de zi şi a blocului operator, Consiliul Judeţean urmând să preia acest proiect, integrat într-un program mai amplu de investiţii ce vizează cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

Potrivit unei informări de presă dată publicităţii joi, de către Spitalul Judeţean, la începutul anului 2017 conducerea instituţiei a prevăzut pe lista proiectelor de dezvoltare a unităţii medicale şi extinderea ambulatoriului, spitalizării de zi şi a blocului operator, un prim contract fiind atribuit unei firme din Zalău, în 16 noiembrie 2018. În 23 mai 2019, contractul a fost reziliat cu acordul ambelor părţi.

Procedura de achiziţie publică a fost reluată în 1 octombrie 2019, contractul cu ofertantul câştigător, o companie din Bucureşti, fiind încheiat în 24 octombrie 2019.

Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către prestator, în 7 iulie s-a decis rezilierea şi a celui de-al doilea contract de proiectare.

‘Consiliul Judeţean urmează să preia acest proiect integrat într-un proiect mai amplu de investiţii pe care îl derulează pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Avem încredere că în viitorul apropiat şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, acest proiect extrem de important pentru sistemul de sănătate sălăjean va prinde contur, pentru a putea, astfel să facilităm accesul pacienţilor la servicii medicale de şi mai înaltă calitate’, se arată în informarea menţionată. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks