Cinci bărbaţi care au provocat un scandal la sfârşitul lunii iulie au fost reţinuţi, marţi, de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi încăierare.
‘În cursul zilei de 17 august, în urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 52 de ani, toţi din oraşul Murgeni. În aceeaşi cauză, în această dimineaţă, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, toate în oraşul Murgeni şi 8 mandate de aducere’, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.
Persoanele reţinute vor fi prezentate miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)