Senatorul PSD de Mureş, dr. Leonard Azamfirei, susţine că agresarea recentă a echipajului medical de la Târgu Mureş nu este un caz izolat şi că poate că a venit timpul ca violenţele săvârşite împotriva personalului medical să fie sancţionate mai aspru, mai ales că datele Organizaţiei Internaţionale a Muncii estimează că 25% din actele de violenţă la locul de muncă au loc în sectorul sănătăţii.
‘Un echipaj SMURD Târgu Mureş a fost agresat în timpul unei intervenţii solicitate la dispeceratul 112. Paramedicii au acordat primul ajutor unei persoane de sex feminin care prezenta o plagă la nivelul mâinii stângi, iar cel care s-a prezentat drept soţul pacientei a încercat să spargă geamul şi oglinda de la portiera autospecialei SMURD, a distrus uşa laterală, a adresat injurii personalului medical sosit la faţa locului şi apoi i-a agresat fizic. Paramedicii de pe ambulanţă au cerut sprijinul Poliţiei şi, până la venirea echipajului solicitat, s-au retras pentru a toaleta şi pansa plaga pacientei. Cât de greu este oare să acorzi primul ajutor unei paciente după ce tocmai ai fost bătut de soţul acesteia? Poate veţi spune că incidentul este unul izolat şi de aceea nu merită prea multă atenţie, dar dacă veţi privi imaginea de ansamblu, situaţia generală arată cum nu se poate mai rău (…) Poate că a venit timpul ca agresiunile săvârşite împotriva personalului medical să fie sancţionate mai aspru, cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, iar limitele acestor pedepse să fie majorate cu o treime, la fel ca şi în cazul celor comise asupra unui poliţist sau jandarm’, a arătat, pe Facebook, dr. Leonard Azamfirei, care este şi rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
El susţine că nimeni nu îşi poate imagina că personalul medical, asemenea angajaţilor MAI, va fi protejat cu echipamente speciale sau că va fi iniţiat în tehnici de autoapărare pentru a se proteja de abuzuri şi agresiuni fizice, dar că trebuie sancţionate ferm actele de violenţă împotriva celor care au menirea de a salva vieţi.
‘De pildă, 85% dintre medici au fost agresaţi verbal la locul de muncă, iar 10,5% susţin că au suferit agresiuni fizice în unităţile medicale, potrivit unui studiu realizat în 2015 de Fundaţia Colegiului Medicilor din Bucureşti. Majoritatea cadrelor medicale aleg totuşi să nu depună plângere împotriva agresorilor, arată acelaşi studiu. Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că 25% din actele de violenţă la locul de muncă au loc în sectorul sănătăţii. Aproximativ 50% dintre medici au fost ameninţaţi iar 4% au fost atacaţi fizic’, a precizat dr. Leonard Azamfirei.
Senatorul a arătat că datele OIM arată că un pacient din 25 care beneficiază de asistenţă primară este potenţial violent, iar ameninţările pot apărea la o consultaţie din 500, însă datele trebuie actualizate, deoarece personalul sanitar, cel puţin în România, nu raportează şi nici nu denunţă majoritatea incidentelor violente, deşi legea prevede o serie de pedepse în acest sens.
‘Cele mai frecvente agresiuni sunt cele verbale (62%), urmate de cele fizice (25%) şi de ameninţări (6%). Agresiunile au loc preponderent în sectorul public (aproape 85%) şi numai 15% în cel privat. Incidentul de la Târgu Mureş nu este unul izolat. Vedem tot mai des breaking news-uri în care colegi de-ai mei îşi desfăşoară activitatea cu riscul de a plăti cu propria integritate fizică. Acest fapt este complet inacceptabil. Agresarea cadrelor medicale şi a personalului din sistemul sanitar este pedepsită cu închisoarea în funcţie de gravitate, potrivit Legii 212 din 2012. Astfel, ameninţarea săvârşită contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau contra oricărui alt membru din personalul sistemului sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Pentru lovire sau orice act de violenţă, agresorii riscă între 6 luni şi 3 ani de închisoare, în timp ce vătămarea corporală se pedepseşte cu închisoare de până la 6 ani, dar nu mai mică de 6 luni. Cea mai mare pedeapsă cu închisoarea este prevăzută pentru vătămare corporală gravă a personalului din sistemul sanitar, de la 3 la 12 ani’, a subliniat Azamfirei.
Senatorul PSD a spus că ştirea despre agresarea echipajului SMURD Târgu Mureş a trecut în umbra celor ‘care relatează situaţia dramatică din Afganistan sau dramoletele dintre Florin Cîţu şi Ludovic Orban’ şi că nici măcar ministrul Sănătăţii nu a prezentat un punct de vedere referitor la acest incident.