Trei elevi ai unui liceu din municipiul Constanţa au fost reţinuţi după ce ar fi încercat să violeze o colegă, în vârstă de 16 ani, de la aceeaşi unitate şcolară, faptă petrecută pe holul instituţiei de învăţământ, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Cei trei suspecţi, reţinuţi pentru 24 de ore, au vârstele de 15, 16, respectiv 17 ani.
‘În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, la data de 22 octombrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, pe numele a trei tineri, de 15, 16, respectiv 17 ani. După administrarea probatoriului în cauză, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Potrivit sursei citate, suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, urmând ca în ziua în curs să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propuneri corespunzătoare.
Pe 18 octombrie, o tânără de 16 ani a sesizat poliţia că ar fi fost agresată sexual de mai mulţi tineri, în timp ce se afla pe holul liceului la care studiază, fiind deschis în acest caz un dosar de urmărire penală. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)