Acasă652DSP Iaşi afirmă că pentru luni este asigurat oxigenul necesar

DSP Iaşi afirmă că pentru luni este asigurat oxigenul necesar

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi susţine că oxigenul necesar este asigurat pentru ziua de luni ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis cu titlu de împrumut 50 de butelii de oxigen Spitalului de boli infecţioase Iaşi.

‘Pentru luni avem asigurat oxigenul necesar, ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis, cu titlul de împrumut, Spitalului de boli infecţioase Iaşi, 50 de butelii de oxigen. Mulţumim conducerii Spitalului Judeţean Suceava şi domnilor Prefecţi ai celor două judeţe, Iaşi şi Suceava, pentru implicarea în rezolvarea acestei crize. O soluţie complementară o reprezintă utilizarea staţiei de producere a oxigenului medical de la Spitalul de Obstetrică-ginecologie Cuza-Vodă Iaşi, care poate asigura câte 12 tuburi de oxigen zilnic’, susţine DSP Iaşi într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, încă de săptămâna trecută au apărut ‘disfuncţionalităţi’ în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu oxigen la nivelul cerinţelor.

‘Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a acordat prioritate găsirii unor soluţii pentru această criză extrem de gravă. Pentru a diminua riscul apariţiei unei situaţii în care pacienţilor să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentraţie de 93% poate fi utilizat în spitale. Mai precizăm că utilizarea acestui produs, oxigenul 93%, este autorizată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România’, susţine DSP Iaşi.

DSP Iaşi afirmă că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi folosesc aceeaşi sursă de oxigen.

‘Având în vedere că în momentul de faţă se întâmpină probleme cu privire la asigurarea necesarului de oxigen, considerăm că soluţia propusă de CNCCI, reprezintă singura alternativă pentru situaţiile în care toate rezervele vor fi epuizate’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks