Academia Română a omagiat, luni, memoria doctorului Aurel Vainer, subliniind că acesta a fost o personalitate a ştiinţelor economice din România, ‘om al echilibrului şi al lucidităţii, de mare probitate morală’.
‘Membrii Academiei Române au aflat cu tristeţe despre stingerea din viaţă, la vârsta de 89 de ani, a unui bun prieten al instituţiei, dr. Aurel Vainer, personalitate a ştiinţelor economice din România, om al echilibrului şi al lucidităţii, de mare probitate morală care a ştiut să lupte cu fermitate şi fără oboseală pentru adevărul istoric şi pentru demnitatea fiecărei persoane’, se arată într-o postare pe site-ul forului.
Potrivit Academiei, Aurel Vainer ‘a apărat toată viaţa drepturile comunităţii evreieşti, pe care a reprezentat-o cu eleganţă zeci de ani în toate forurile publice şi politice din ţară şi străinătate, ca preşedinte şi apoi ca preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România’.
‘I-a apărat, fără vehemenţă, memoria, i-a pus în valoare performanţele culturale şi ştiinţifice, a păstrat-o întreagă şi unită, o entitate etnică activă, perfect integrată în societatea românească. Academia Română omagiază acum, la despărţire, memoria distinsului său colaborator care a fost dr. Aurel Vainer. Să îi fie amintirea binecuvântată! Odihnească-se în pace!’, transmite Academia Română.