Cel mai mic nou născut prematur din acest la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a avut o greutate de 800 de grame, precizează reprezentanţii unităţii spitaliceşti, miercuri, de Ziua Mondială a Prematurităţii.
În fiecare an pe data de 17 noiembrie Organizaţia Mondială a Sănătăţii ‘dedică o zi colorată în mov pentru a-i sărbători pe acei pacienţi care, din considerente medicale, au început lupta pentru viaţă fără a primi toate armele’, se arată într-o postare pe pagina Facebook a Spitalului Judeţean.
‘Anul acesta la nivelul maternităţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, s-au născut 142 de prematuri, dintr-un total de 1.469 de nou-născuţi ceea ce reprezintă 9,66% din totalul de naşteri. În semn de preţuire faţă de pacienţii noştri, întreaga echipă a secţiei de Neonatologie le mulţumeşte părinţilor pentru încredere în lungul şi anevoiosul proces al tratării şi îngrijirii micilor supereroi’, afirmă doctorul Melinda Baizat, din cadrul Spitalului Judeţean din Zalău.
Potrivit sursei citate, în acest an la spitalul din Zalău nu s-a înregistrat niciun deces în rândul prematurilor.
‘Totodată transmit aprecierea faţă de echipa de conducere al Spitalului care, într-un an greu încercat de pandemie, a ales să asculte şi să doteze şi secţia de neonatologie cu medicaţie şi aparatură de ultimă generaţie. Astfel, am reuşit să acordăm şanse egale spre viaţă chiar şi celui mai mic nou născut, de 26 de săptămâni de gestaţie şi 800 de grame care a fost transferat în condiţii de siguranţă la maternitatea de grad III din Cluj Napoca conform reglementărilor în vigoare. Consider o performanţă a întregii echipe faptul că nu s-a înregistrat nici un deces din rândul prematurilor în anul 2021. Am dovedit astfel că, fiecare respiraţie contează!’, conchide Melinda Baizat.