Un număr de 252.000 doze de vaccin produs de compania Johnson & Johnson ajung vineri în ţară, la Unifarm, anunţă Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVOD.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională ‘Unifarm’ SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până la acest moment, România a recepţionat 3.415.500 doze de vaccin produse de compania Johnson & Johnson, iar 1.741.310 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.