Cele două secţii ATI din corpul C5 al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ din Timişoara (compartiment ATI şi ATI Boli Infecţioase), care acum se află în zone diferite şi la distanţă apreciabilă una de cealaltă, vor fi reorganizate, în sensul că vor fi amenajate la parterul corpului C5, care va fi reabilitat integral.
Pentru aceasta, Primăria Municipiului Timişoara lansează procedura de achiziţie a contractului privind servicii de proiectare şi asistenţă tehnică, care se va derula în două etape, a transmis, miercuri, Serviciul Comunicare al Spitalului ‘Victor Babeş’, într-un comunicat remis AGERPRES.
Clădirea are subsol, parter şi un etaj şi este într-o stare necorespunzătoare, iar ATI necesită condiţii speciale, mediu curat, cu temperatură şi umiditate controlate, lipsit de germeni patogeni şi cu facilităţile aferente actului medical, se arată în comunicatul menţionat.
Proiectul include demolarea anexei şi realizarea unei intrări noi acoperite în clădire, cu refacerea scărilor de la intrare şi a unei rampe sau a unei platforme elevatoare pentru persoane cu dizabilităţi; reamenajarea interioară a secţiei ATI prin recompartimentări din materiale uşoare de tipul pereţilor uşori din gipscarton şi panouri metalice antibacteriene de tip sandwich; desfacerea unor ziduri nestructurale; desfiinţarea unor uşi/goluri şi închiderea lor; realizarea de noi goluri de uşi/treceri noi.
La parterul corpului C5 se află Secţia de Chirurgie Toracică, care va fi mutată în alt pavilion, iar spaţiul rămas va fi amenajat pentru ATI. În urma lucrărilor vor rezulta un spaţiu filtru pentru personal, boxă pentru curăţenie, spaţiu de odihnă pentru personal, hol, spaţiu de depozitare a lenjeriei curate, trei cabinete, un oficiu, 12 saloane ATI cu câte un pat, spaţii pentru sterilizare, depozitare instrumentar steril, vestiar filtru, spaţiu pentru pregătirea pacientului, camera de gardă, izolator ATI, recepţie şi alte spaţii. La nivelul parterului, se vor realiza trei accese, respectiv pentru pacienţi, personal medical şi vizitatori.
Pe secţia ATI, accesul pacienţilor se va face din zona filtru-pacienţi către holul filtru, în funcţie de riscul epidemiologic aferent fiecărui pacient. Secţia va avea două zone, respectiv una cu risc epidemiologic ridicat şi una cu regim normal de funcţionare. Saloanele vor avea suprafaţa minimă/pacient de 12 mp.
Valoarea estimată a contractului de proiectare este de 206.258 lei fără TVA, din bugetul local.
Contractul va avea două etape, prima presupunând elaborarea şi predarea Proiectului tehnic însoţit de detaliile de execuţie şi se consideră încheiată odată cu obţinerea autorizaţiei de construire, având ca termen 30 de zile de la emiterea ordinului de începere, iar termenul maxim de depunere a documentaţiei complete este de 90 zile de la emiterea ordinului de începere. Etapa a doua se referă la asistenţa tehnică din partea proiectantului pe durata investiţiei.
Spitalul ‘Dr. Victor Babeş’ Timişoara are o organizare de tip pavilionar şi deserveşte populaţia din întreaga regiune de vest a ţării. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)