O femeie în vârstă de 78 de ani din municipiul Huşi a murit, joi, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
La faţa locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu apă şi o ambulanţă SMURD.
‘La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă într-una dintre camerele locuinţei şi la nivelul acoperişului. După stingerea incendiului, în cameră a fost găsită carbonizată o femeie în vârstă de 78 ani. Victima era imobilizată în pat. Au ars două uşi, două ferestre, aproximativ 30 metri pătraţi acoperiş din tablă pe astereală din lemn şi bunurile din camera în care a fost găsită victima. Au fost salvate alte trei încăperi ale casei’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)