AcasăStiri generaleVaslui: Episcopia Huşilor a trimis al treilea transport umanitar către Ucraina

Vaslui: Episcopia Huşilor a trimis al treilea transport umanitar către Ucraina

Episcopia Huşilor, prin Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă’ Huşi, a trimis un transport umanitar pentru cetăţenii afectaţi de războiul din Ucraina, al treilea organizat până acum.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Episcopiei Huşilor, preşedintele Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă’ Huşi, consilierul eparhial Vladimir Beregoi, a mers la sfârşitul săptămânii trecute în Bolgrad, la Centrul de colectare organizat de autorităţile ucrainene, cu ajutoare umanitare, constând în medicamente, alimente, produse de igienă şi haine, din acest centru ajutoarele fiind distribuite în zonele cele mai afectate de conflict.

‘Pe lângă acest transport umanitar organizat de Episcopia Huşilor, cu sprijinul Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă’ Huşi şi al Misericordia di Prato, din Italia, zilnic, angajaţi şi voluntari ai asociaţiei continuă să meargă în tabăra de refugiaţi din Huşi pentru a acorda ajutorul necesar celor cazaţi sau aflaţi în tranzit’, precizează sursa citată.

În perioada 27 februarie – 18 martie, Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă’ a amenajat un punct de permanenţă în Vama Albiţa. Angajaţii şi voluntarii asociaţiei, alături de preoţi din cadrul eparhiei, i-au întâmpinat pe toţi cei care au trecut frontiera, fugind din calea războiului. Episcopia Huşilor are, de asemenea, amenajat un cort în incinta taberei de refugiaţi din Huşi. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks