Germania nu va avea reprezentanţi la perechi în concursul de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, după ce Nolan Seegert a fost testat pozitiv pentru a doua oară la Covid-19 şi a fost izolat într-un hotel, a anunţat, joi, Confederaţia Germană a Sporturilor Olimpice (DOSB), citată de Reuters.
Seegert făcea pereche cu Minerva Fabienne Hase pentru competiţia pe echipe, care are loc vineri la Beijing.
”Echipa Germaniei va lua parte la concurs, dar fără această pereche”, a precizat DOSB într-un email remis Reuters.
”În acest fel, ceilalţi membri ai echipei vor testa gheaţa în competiţie şi vor avea un antrenament înaintea probelor individuale”, menţionează comunicatul.
Sursa a precizat că încă se studiază posibilitatea ca Minerva Fabienne Hase să fie considerată contact al lui Seegert.
Perechea a ocupat locul al treilea la Marele Premiu ISU, ediţia 2019-2020, şi s-a clasat pe 5 la Europenele din 2020.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu)