Răzvan Mihai Prisada este, de marţi, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, în urma promovării concursului pentru acest post desfăşurat de către Ministerul Sănătăţii.
‘Este un moment în care agenţia, prin rolul esenţial pe care îl are în sistemul de sănătate românesc, dar şi la nivel european, împreună cu celelalte agenţii naţionale, trebuie să asigure eficient gestionarea medicamentelor şi a dispozitivelor medicale pe piaţa din România. În special în contextul crizelor pe care le trăim la nivel global, dreptul pacienţilor de a avea acces la tratamente medicale adecvate este obligatoriu, iar instituţiile din domeniul sănătăţii trebuie să evalueze riscurile şi să găsească soluţii eficiente şi în cel mai scurt timp. Sunt foarte multe lucruri care trebuie repuse pe un făgaş normal astfel încât instituţia să-şi recapete prestigiul iar specialiştii care activează aici să fie din nou puşi în valoare’, a afirmat noul preşedinte, citat într-un comunicat de presă al agenţiei.
Răzvan Mihai Prisada este farmacist, doctor în farmacie şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România din anul 2016.
‘Cu o vastă experienţă în domeniul farmaceutic şi al politicilor naţionale şi europene ale medicamentului, Răzvan Mihai Prisada a coordonat în anul 2019, în calitate de preşedinte, lucrările Grupului de lucru pentru produse farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Consiliului Uniunii Europene’, se arată în comunicat.