Sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni (CRL) Brăila este pregătit să primească refugiaţi din Ucraina, iar cadrele didactice cunoscătoare de limba ucraineană şi limba rusă din rândul comunităţii sunt pregătite să medieze discuţiile cu refugiaţii, să traducă documente şi să consilieze familiile cu copii, se arată într-o informare făcută publică de CRL Brăila.
‘Suntem cu sufletul alături de cei aflaţi în suferinţă în aceste clipe, cei ce au pierdut fiinţe dragi, cei ce au fugit din calea războiului şi caută adăpost departe de locurile natale. Chemăm toţi oamenii de bine, etnicii noştri inimoşi, să sprijine autorităţile locale în demersul de a ajuta cetăţenii ucraineni aflaţi în dificultate. Sediul CRL Brăila este amenajat să primească refugiaţi. În această noapte sunt anunţate pentru a veni la Isaccea vapoare cu refugiaţi din zona Odesei. Deja în cadrul comunităţii noastre sunt familii care au primit refugiaţi. Preşedintele Milea Maria este permanent la dispoziţia autorităţilor şi împreună cu cadrele didactice cunoscătoare de limbă rusă mediază discuţiile cu refugiaţii, traduc documente, consiliază familiile cu copii’, potrivit unei postări făcute de CRL Brăila pe contul de Facebook.
De asemenea, la sediul CRL Brăila, de luni până vineri, între orele 18,00 -20,00, se vor prelua donaţii constând în alimente neperisabile, cu termen de garanţie mai mare, materiale igienice, articole de îmbrăcăminte, acestea urmând să fie direcţionate către adăposturile amenajate de autorităţile locale şi către familiile care adăpostesc refugiaţi.
‘Dacă sunt familii care pot oferi adăpost, cazare, aşteptăm să ne contacteze. Prin tradiţie, credincioşii de rit vechi au fost alături de suferinţa semenilor şi au ajutat după puterile lor fără să ceară nimic în schimb. Să ne unim forţele şi de data aceasta pentru a face binele creştinesc! Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi cei aflaţi în suferinţă acum şi să aducă pacea pe pământ şi între oameni bunăvoire’, se mai arată în postarea CRL Brăila.
Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Brăila numără aproximativ 2.000 de persoane, cei mai mulţi locuind în cartierul Pisc din municipiu. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)