Acasă652Harghita: Peste 300 de pacienţi examinaţi într-un an la Centrul de Epilepsie...

Harghita: Peste 300 de pacienţi examinaţi într-un an la Centrul de Epilepsie şi Monitorizare EEG de la SJU Miercurea-Ciuc

Peste 300 de pacienţi au fost examinaţi în primul an de la înfiinţarea Centrului de Epilepsie şi Monitorizare EEG de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare sâmbătă, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Epilepsiei.

Centrul a fost inaugurat pe 26 martie 2021, dispune de un echipament video EEG foarte performant şi a luat fiinţă cu sprijinul Asociaţiei Cluburilor Lions România, reţeaua de Telemedicină în Epilepsie şi Fundaţia Globalworth.

Medicul specialist neurolog Katalin Ruff a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că în primul an de la înfiinţare au fost efectuate 323 de examinări video EEG, au fost internaţi 130 de pacienţi diagnosticaţi cu epilepsie cu internare continuă şi au fost examinaţi şi evaluaţi 98 de pacienţi cu epilepsie, în cadrul internării de o zi.

Doctorul Katalin Ruff a dat asigurări pacienţilor că echipa medicală le este alături, punctând faptul că pentru aceste persoane nu boala reprezintă o problemă, ci stigmatul public asociat acesteia.

‘Ei trebuie să ştie că suntem aici, trebuie să ştie că îi ajutăm când au nevoie. De multe ori, am văzut, ca medici, că nu boala în sine reprezintă o problemă pentru ei, ci stigma pe care o reprezintă această boală. De multe ori, se ascund pentru că nu vor să piardă un loc de muncă, nu vor să piardă un carnet de conducere, le este frică să fie marginalizaţi de societate. Noi suntem aici pentru ei şi trebuie să ştie toată lumea că epilepsia este o boală care se poate trata foarte bine. Cam 70% din pacienţi pot duce o viaţă absolut normală, numai în 30 la sută din cazuri sunt pacienţi care au crize greu tratabile, care răspund greu la tratament. A fost o perioadă foarte grea, care şi-a pus amprenta foarte mult pe relaţia pacient- medic, dar trebuie să ştie pacienţii că suntem aici şi se pot îndrepta spre noi cu încredere’, a declarat medicul specialist neurolog.

La conferinţa de presă a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a apreciat activitatea echipei medicale de la secţia de neurologie şi a punctat importanţa sprijinirii pacienţilor cu epilepsie.

La rândul său, managerul SJU Miercurae Ciuc, dr. Judit Konrad, a vorbit despre faptul că aceşti pacienţi ‘sunt înconjuraţi în continuare de neînţelegere’ şi consideră că trebuie sprijiniţi.

Din acest motiv, la începutul lunii iulie va fi organizat un cros de binefacere, intitulat Run for Epilepsy, locuitorii din zonă fiind îndemnaţi să participe pentru a-şi exprima sprijinul faţă de pacienţii cu epilepsie.

Vicepreşedintele Clubului Lions Harghita, Cristinel Glodeanu, a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă va sprijini în continuare activitatea centrului şi a arătat că este important ca pacienţilor să nu le fie teamă şi să îşi declare boala, pentru a avea parte de tratament de specialitate.

În legătură cu organizarea crosului de binefacere, Cristinel Glodeanu a precizat că este un proiect al Cluburilor Lions din România, iniţiat de Clubul Lions din Cluj Napoca în anul 2016, odată cu proiectul de Telemedicină în Epilepsie. Proiectul constă în organizarea de crosuri denumite RUN for Epilepsy în diferite oraşe din ţară, pentru susţinerea şi extinderea reţelei de Centre de Epilepsie şi monitorizare EEG.

‘Epilepsy Challenge a fost organizat până acum în peste zece oraşe din ţară, iar anul acesta, în vară, vom alerga la Miercurea Ciuc pentru a susţine funcţionarea Centrului din oraşul nostru, RUN for Epilepsy fiind un cros de cinci kilometri, cu caracter participativ, necronometrat. Invităm, astfel, toate persoanele care doresc să contribuie obiectivelor noastre şi să ne ajute în reducerea stigmei sociale a persoanelor cu epilepsie din România să alerge alături de noi, la Miercurea Ciuc, pe 3 iulie 2022’, a spus Cristinel Glodeanu.

Pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Epilepsiei şi a exprima sprijinul faţă de pacienţii cu această boală, sâmbătă seara, clădirea principală a SJU Miercurea Ciuc va fi iluminată în violet.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks