Poliţia Română efectuează, miercuri, 214 percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.
‘Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, contrabandă, trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică şi contrafacere’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.
De asemenea, sunt cercetate fapte penale de delapidare, fals, tâlhărie calificată, furt calificat, la domeniul silvic, la regimul armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic şi privind protecţia animalelor.
Totodată, vor fi derulate 24 de acţiuni şi 152 de controale pe linie de arme, dar şi două acţiuni şi cinci controale pe linie de mediu.
‘Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal’, arată sursa citată.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.