Primăria Sectorului 6 a publicat pe SEAP procedura de licitaţie pentru delegarea prin concesionare a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în această zonă administrativ-teritorială; valoarea totală estimată a contractului este de aproximativ 993,6 de milioane de lei fără TVA.
‘Delegarea prin concesionare a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în Sectorul 6 se desfăşoară cu transparenţă totală, după publicarea caietului de sarcini (chestiune fără precedent), după organizarea unei consultări publice deschise în urmă cu două luni cu toţi salubriştii interesaţi, după ce caietul de sarcini a fost trimis la verificare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, precum şi la experţi ai Băncii Mondiale, contractaţi de ANAP’, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis, luni, AGERPRES.
Valoarea totala estimată a contractului este de 993.646.925 de lei, fără TVA, iar durata – de 120 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 27 iunie, orele 12,00.
Ofertele, candidaturile sau cererile de participare trebuie depuse la sediul autorităţii locale din Calea Plevnei nr. 147 – 149.
Activităţile serviciului de salubrizare care fac obiectul delegării sunt: colectarea şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al celor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.
Categoriile de deşeuri care fac obiectul contractului de delegare sunt: deşeuri menajere, respectiv fracţiile de deşeuri reciclabile, deşeuri verzi de la case, deşeuri voluminoase, deşeuri menajere periculoase şi deşeuri reziduale; deşeuri similar provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, respectiv fracţiile de deşeuri reciclabile, biodeşeuri, deşeuri voluminoase şi deşeuri reziduale; deşeuri din pieţe; deşeuri din construcţii şi desfiinţări provenite din locuinţe.
Un număr de 339.828 de cetăţeni aveau rezidenţa în Sectorul 6 în anul 2020, numărul de gospodării individuale cifrându-se la aproximativ 8.645.
Cantitatea estimată pentru primul an de operare de deşeuri menajere care urmează să fie colectată din Sectorul 6 este de circa 90.145 de tone/an.
Din cantitatea estimată de deşeuri menajere pentru primul an de operare în Sectorul 6 aproximativ 64.492 tone/an reprezintă deşeuri reziduale ce vor fi colectate separat şi vor fi transportate la o instalaţie de tratare mecanică autorizată; circa 23.582 tone/an constituie deşeuri reciclabile ce vor fi colectate separat şi vor fi transportate la o staţie de sortare autorizată din apropierea Municipiului Bucureşti; aproximativ 361 tone/an reprezintă deşeuri verzi ce vor fi colectate separat de la jumătate din gospodăriile individuale şi vor fi transportate la o staţie de compostare/instalaţie de tratare biologică autorizată, situată în apropierea Municipiului Bucureşti.
Cantitatea estimată pentru primul an de operare de deşeuri similare care urmează a fi colectată din Sectorul 6 este de circa 32.452 tone/an.
Primăria Sectorului 6 atrage atenţia că va fi necesară sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat. În ceea ce priveşte sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat, cantităţile ce vor trebui sortate depind în mod direct de succesul implementării colectării separate, respectiv de asigurarea ratelor minime de capturare stabilite. Deşeurile se vor sorta în staţii de sortare autorizate.