O echipă de medici de la Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a efectuat o intervenţie de reconstrucţie acetabulară a hemibazinului stâng, folosind alogrefe osoase structurale şi morcelate, provenite de la Banca de Ţesuturi Colentina, fixate cu un sistem modern de ranforsare acetabulară, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt unităţii medicale, dr. Dan Teodorovici.
Totodată, medicii au efectuat şi reconstrucţia şoldului stâng cu o proteză totală de şold cu dublă motilitate, în scopul refacerii atât a lungimii membrului inferior afectat, cât şi a redării funcţionalităţii şi stabilităţii şoldului stâng.
Teodorovici a spus că intervenţia chirurgicală a durat 4 ore, pacientul fiind stabil hemodinamic la finalul acesteia.
Potrivit sursei citate, pacientul în vârstă de 64 de ani a suferit în urmă cu şapte luni un traumatism sever la nivelul şoldului şi hemibazinului stâng, prin cădere de la înălţime, de pe bicicletă, într-un şanţ adânc de doi metri, şi a suferit în urma impactului o fractură cominutivă de acetabul stâng şi o fractură de col femural stâng cu protruzie intrapelvină a capului femural stâng.
Pacientul a fost selectat şi propus pentru intervenţie chirurgicală de reconstrucţie acetabulara şi artroplastie totală de şold în urmă cu două luni, acesta fiind monitorizat clinic şi paraclinic până la momentul intervenţiei, inclusiv pentru depistarea oricăror dezechilibre metabolice sau agenţi infecţioşi ce ar putea conduce la complicaţii postoperatorii.
De asemenea, s-au făcut demersuri pentru achiziţionarea atât al implantului de reconstrucţie acetabulara, cât şi a protezei totale cu dublă motilitate din fondurile Programului Naţional de Ortopedie, program derulat în permanenţă de către secţia de Ortopedie.
În acelaşi timp, au început demersurile pentru obţinerea de alogrefa osoasă de la Banca de Ţesuturi Colentina Bucureşti.
Teodorovici a precizat că, în continuare, pacientul va începe în secţia de Ortopedie, în cadrul procesului de îngrijiri postoperatorii, un program intensiv de recuperare funcţională precoce, prin mobilizarea articulară precoce a membrelor inferioare, cu ajutorul kinetoterapeutului şi a atelelor motorizate de tip Kinetec, pe care secţia le are în dotare.
Ulterior, după externare, pacientul va continuă în mod constant kinetoterapia, atât pentru recuperarea mobilităţii articulare, cât şi pentru refacerea tonicităţii musculare, urmând că mersul cu sprijin progresiv pe membrul inferior operat să fie iniţiat după o perioada de 6 – 8 săptămâni de la operaţie.
‘Procedura chirurgicală efectuată are o aplicabilitate deosebit de ridicată în cadrul chirurgiei de revizie a şoldului, atât pentru refacerea defectelor osoase acetabulare, cât şi pentru refacerea stabilităţii articulare, constituind un pas important realizat de către medicii acestei secţii pentru creşterea nivelului tehnic şi calitativ al acestor tipuri de intervenţii extrem de complexe’, a spus Teodorovici.
El a precizat că Secţia Ortopedie a SJU Suceava este singură secţie de profil din Moldova care este acreditată atât să recolteze ţesut osos de la donatorul viu, precum şi să efectueze proceduri de transplant osos şi tendinos cu alogrefe provenite de la Banca de Ţesuturi Colentina, unitate cu care spital sucevean are protocol de colaborare încă din anul 2016.
Echipa chirurgicală a fost formată din trei medici primari ortopezi: dr. Petrasuc Sorin, dr. Bandac Răzvan, dr. Baitoc Loredana, anestezia rahidiană fiind realizată de către dr. Stănescu Dorin, medic primar ATI.