Cantitatea de peste 16 tone de deşeuri din cauciuc, transportată din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania, a fost oprită de poliţiştii de frontieră giurgiuveni.
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 42 de ani. Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu. În urma verificărilor efectuate a fost stabilit faptul că în mijlocul de transport se aflau 16,8 tone de deşeuri din cauciuc, încărcate din Bulgaria, şi aveau ca destinaţie o societate comercială din Germania”, se arată într-un comunicat al ITPF Giurgiu.
La verificarea documentelor de transfer, autorităţile au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.
În consecinţă, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.