AcasăStiri generaleVâlcea: Sute de poliţişti şi jandarmi, mobilizaţi pentru asigurarea ordinii publice în...

Vâlcea: Sute de poliţişti şi jandarmi, mobilizaţi pentru asigurarea ordinii publice în minivacanţa de Rusalii

Sute de poliţişti şi jandarmi vor fi zilnic la datorie în minivacanţa de Rusalii, pentru a asigura ordinea şi siguranţa în special la evenimentele cu public care sunt anunţate pentru această perioadă în judeţ, au informat, vineri, autorităţile vâlcene.

‘În acest weekend prelungit, peste 450 de jandarmii vâlceni vor fi la datorie şi vor acţiona pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la manifestările cultural – artistice ocazionate de sărbătorirea Rusaliilor, care se desfăşoară în 6 localităţi de pe raza judeţului Vâlcea. Este vorba de comunele Tomşani, Sălătrucel, Zătreni, Şirineasa, Dănicei şi municipiul Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă, 11 iunie, pentru siguranţa spectatorilor şi prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, jandarmii vor fi prezenţi în localitatea Băile Olăneşti, unde se va desfăşura concursul sportiv Hard Enduro Olăneşti’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea, plt. adj. George Tacale.

Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a menţionat că forţe sporite vor fi şi în zonele montane, precum şi în staţiuni şi în zonele de agrement din judeţ, unde se aşteaptă ca în cele trei zile de vacanţă să sosească un număr mare de turişti.

Şi Poliţia va fi la datorie în această perioadă, pe toate drumurile naţionale care tranzitează judeţul, precum şi la evenimentele publice urmând să acţioneze zilnic peste 200 de poliţişti.

‘În cadrul activităţilor organizate pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică vor fi angrenaţi poliţiştii de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Prin măsurile de ordine dispuse se urmăreşte şi asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente ori de câte ori este sesizat un incident sau atunci când situaţia impune. De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona zilnic pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone’, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii vor folosi la capacitate maximă echipamentele de supraveghere a traficului şi măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor pe următoarele sectoare de drum: DN 7 – Milcoiu – Seaca, DN 7 – Călimăneşti – Câineni, DN 7 – Brezoi, DN 7A – Voineasa – Malaia, DN 64 – Stolniceni – Băbeni, DN 64 – Băbeni – Şirineasa – Frânceşti, DN 64 – Drăgăşani – Ioneşti, DN 64B – Olăneşti – Păuşeşti Măglaşi – Vlădeşti, DN 67 – Milostea – Horezu – Stoeneşti, DN 67 – Căzăneşti – Mihăeşti, DN 67B – Bălceşti – Zătreni, DN 67B – Drăgăşani – Mădulari, DN 65C – Bălceşti – Fârtăţeşti.

Autorităţile recomandă vâlcenilor şi turiştilor să respecte cu stricteţe normele circulaţie şi de convieţuire socială, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks