Elevii şi dascălii şcolilor din Timişoara şi alte 13 localităţi din judeţ, în care s-a instituit scenariul roşu COVID, vor avea, de luni, activitate exclusiv online, întrucât rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori. Potrivit prefectului Liliana Oneţ, decizia a fost luată, vineri, într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Timiş. ‘Având în vedere situaţia ratei de infectare cu SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Timiş şi în urma analizei situaţiei existente la nivelul instituţiilor de învăţământ, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a emis o Hotărâre în baza căreia se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă, cursurile desfăşurându-se online (scenariul roşu) în toate unităţile de învăţământ din unităţile administrativ-teritoriale care au depăşit rata de infectare de 3 la mia de locuitori’, arată Oneţ într-un comunicat remis AGERPRES. Localităţile vizate sunt Timişoara, Buziaş, Sânnicolau Mare, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Foeni, Găvojdia, Ghiroda, Giroc, Jebel, Pesac, Pişchia, Săcălaz şi Sânandrei. Acestora li se adăugă unităţile administrativ-teritoriale pentru care a fost luată decizia similară în precedentele şedinţe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu s-a împlinit termenul de 14 zile de aplicare a lor.