AcasăStiri generaleAd Astra subliniază necesitatea unui pact naţional pentru Cercetare

Ad Astra subliniază necesitatea unui pact naţional pentru Cercetare

Asociaţia Ad Astra a subliniat, miercuri, necesitatea unui pact naţional pentru Cercetare, arătând că este nevoie de măsuri energice, coerente şi de lungă durată pentru redresarea acestui domeniu. ‘În lipsa unor măsuri energice, coerente şi de lungă durată pentru redresarea cercetării, România riscă să devină o ţară în care cercetarea este practic inexistentă, o ţară care continuă să-şi piardă una din valorile sale cele mai importante – elita intelectuală. (…) În acest sens, este esenţială implementarea unor obiective strategice de stimulare pe termen lung a cercetării, luarea unor măsuri energice, atât de reformă, cât şi de sprijinire a cercetării de excelenţă’, se evidenţiază într-un comunicat transmis AGERPRES de asociaţie. Potrivit Ad Astra, asumarea unui pact pentru cercetare ar avea efecte benefice atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, printre care atragerea şi reţinerea în ţară a tinerilor care doresc să se integreze şi să performeze în sistemul de cercetare, deschiderea sau reactivarea unor noi zone de cercetare cu impact direct, cum ar fi energia verde, inteligenţa artificială, îmbunătăţirea condiţiilor de cercetare din universităţi. Reprezentanţii organizaţiei susţin că pactul ar trebui să urmărească atingerea a cinci obiective strategice. Este vorba despre evaluarea transparentă a performanţei ştiinţifice a tuturor institutelor de cercetare din ţară de către un for internaţional competent şi independent de orice ingerinţă politică; creşterea progresivă a alocărilor bugetare anuale pentru Cercetare şi Dezvoltare până la 1,5% din PIB în 2025 (0,5% în 2021, 0,8% în 2022, 1,1% în 2023, 1,3% în 2024, 1,5% în 2025), precum şi de asigurarea unei scheme de finanţare stimulante, atât la nivelul institutelor de cercetare, cât şi la nivelul cercetătorului, bazată pe principii exclusiv meritocratice. Creşterea graduală a numărului de cercetători prin încurajarea tinerilor absolvenţi să activeze în domeniu, stimularea revenirii şi integrării în sistemul de cercetare din ţară a cercetătorilor valoroşi din diaspora, precum şi atragerea de cercetători străini în cadrul infrastructurilor naţionale de CDI – reprezintă un alt obiectiv propus de Ad Astra, alături de asigurarea unei finanţări multianuale şi predictibile pentru competiţiile anuale de tipul celor aflate în desfăşurare. Asociaţia propune ca, după asumarea pactului naţional pentru Cercetare, iniţiatorii să desemneze o comisie care să monitorizeze aplicarea acestuia şi să prezinte anual în Parlament un raport în realizarea celor cinci obiective strategice. Asociaţia Ad Astra reuneşte cercetători români de pretutindeni. Scopul asociaţiei este de sprijinire şi promovare a cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks