Acasă55Viceprimarul PNL al Braşovului susţine că în Primărie e o situaţie tensionată...

Viceprimarul PNL al Braşovului susţine că în Primărie e o situaţie tensionată şi că asupra angajaţilor sunt exercitate presiuni

Viceprimarul liberal al municipiului Braşov, Sebastian Rusu, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă, că în Primărie s-a creat, în ultimele luni, o ‘situaţie tensionată’, asupra funcţionarilor publici fiind exercitate ‘presiuni’ şi s-a ajuns să nu se mai respecte nicio ierarhie, de acest lucru fiind vinovaţi şi unii consilieri personali ai primarului USR PLUS Allen Coliban.

Una dintre problemele la care s-a referit Rusu este faptul că funcţia de director tehnic din Primăria Braşov este neocupată de mai bine de patru luni, cel care câştigase la sfârşitul anului trecut concursul, Marius Comănici, demisionând după numai o lună şi jumătate de activitate.

‘A fost o lună şi jumătate (director tehnic-n.r.), un om foarte competent, care, însă, la presiunile conducerii primăriei a plecat. Sper ca, la un moment, să scoatem la concurs acest post, cu atribuţii foarte importante. (…) Până atunci, nu mai există niciun filtru, orice problemă – că e vorba de parcări, că e curăţenia – ajunge la mine’, a precizat viceprimarul PNL, care are în coordonare această direcţie a Primăriei.

Totodată, el a amintit că şeful Serviciului Străzi ‘a aflat de pe facebook că nu i se mai prelungeşte numirea prin decizie de primar’, iar un consilier a fost demis, fără să i ceară părerea, deşi direcţia e în subordinea sa.

‘Avem trei persoane care urmează să se pensioneze şi avem posturi scoase la concurs, avem doi oameni în minus, în condiţiile în care oricum aveam oameni de de înlocuit. Dar încercăm să ne facem treaba bine’, a punctat Rusu.

O altă problemă ridicată de viceprimarul liberal a fost situaţia creată, în ultimele luni, în jurul firmelor de salubrizare şi a angajaţilor Primăriei care răspund de acest domeniu.

‘Până acum, Braşovul era lăudat că este cel mai curat oraş din România, lucru care era făcut cu aceleaşi firme şi cu aceiaşi angajaţi din Primărie. Nu văd de ce cineva încearcă să inducă anumite lucruri, stări emoţionale şi să se creeze presiune pe oamenii din Primărie. (…) La capitolul curăţenie, nu avem niciun fel de restanţe’, a precizat Sebastian Rusu.

Totodată, el a menţionat problema legată de colaborarea Primăriei cu Fundaţia Pro Park, care decide care arbori pot fi tăiaţi în oraş.

‘Nu se poate interveni deoarece avem acea colaborare cu Fundaţia ProPark care vine să supervizeze activitatea colegilor din Primărie, să ne spună ce arbori pot fi tăiaţi şi care nu. Dar e o chestiune delicată, acea fundaţie nu-şi asumă nicio răspundere, aceasta este a Primăriei şi este delicat să interzici unui specialist din Primărie să acţioneze, dar, dacă intervin pagube, să trebuiască să răspundă. Ştiu că este un subiect delicat, nu-şi doreşte nimeni să taie copaci’, a spus viceprimarul.

Nu în ultimul rând, el a vorbit despre consilierii personali ai primarului, ‘care dau ordine angajaţilor’.

‘A veni şi a da în continuu în funcţionarii din Primărie şi a-i acuza că sunt incompetenţi sau că există tot felul de interese ori că e o mafie, chestiuni care se vehiculează de luni de zile, au creat o situaţie conflictuală tensionată şi pot să vă asigur că niciun om nu poate să lucreze la capacitate maximă astfel. La această situaţie mai contribuie şi faptul că sunt tot felul de consilieri personali ai Primarului, care se duc peste oameni, dau dispoziţii şi începem, la un moment dat, să ne călcăm pe picioare. (…) Este un lucru neplăcut, care, de multe ori, ne întârzie. Trebuie să înţelegem un lucru: ai venit, eşti un consilier personal, dar aici este administraţie publică şi lucrurile nu stau ca în mediul privat. Asta nu înseamnă, evident, că aici nu trebuie să existe performanţă. (…) Când un angajat primeşte trei ordine din trei locuri diferite, nici el nu mai înţelege nimic’, a spus viceprimarul PNL.

El a punctat, în final, că partenerii de Alianţă ‘au mai multe lucruri de învăţat fiind mai noi în administraţie’, transmiţându-le că este nevoie de fair play între colegi.

AGERPRES a solicitat un punct de vedere cu privire la aceste acuzaţii din partea primarului Allen Coliban şi reprezentanţi ai acestuia, nefiind transmis un răspuns.

Declaraţiile viceprimarului vin în contextul în care, săptămâna trecută, Radu Hossu, coordonatorul departamentului Comunicare din USR PLUS Braşov, l-a acuzat că ar fi responsabil ‘de degradarea serviciilor de curăţenie, spaţii verzi, asfaltări’.

‘Da, este adevărat că la final, responsabilitatea politică finală o are Allen Coliban, dar primul cu responsabilitate politică pentru ceea ce se întâmplă în direcţia tehnică este Sebastian Rusu. Nu poţi să învinovăţeşti politic funcţionarii din aparat. Ei nu au fost aleşi acolo. Ei sunt acolo şi vor rămâne acolo, pentru că prea multe parlamente la rând şi guverne la rând le-au întărit poziţia şi puterea, acum fiind înrădăcinaţi într-un sistem blocat pe loc. Mulţi dintre ei sunt incompetenţi, mulţi dintre ei sunt şantajabili (…), alţii sunt pur şi simplu incompetenţi. Cei competenţi se văd şi noua administraţie încearcă să-i ţină aproape’, a scris Hossu pe Facebook.

În postarea respectivă, Radu Hossu a susţinut şi că PNL face ‘jocuri politice pe spinarea cetăţenilor’.

‘Guvernul ne-a obligat să trăim într-o relaţie toxică, împreună. De ce e toxică? Pentru că pe PNL îi interesează să fie USR PLUS vinovat de lucruri, nu îi interesează situaţia cetăţeanului. Deci PNL-ul şi Sebastian Rusu fac jocuri politice pe spinarea cetăţenilor’, se mai afirmă în postarea respectivă. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks