AcasăStiri generaleADR Vest: Aproape 25 de milioane de lei pentru investiţii prin Regio-POR,...

ADR Vest: Aproape 25 de milioane de lei pentru investiţii prin Regio-POR, pentru Moldova Nouă

ADR Vest a anunţat că judeţul Caraş-Severin va beneficia de aproape 25.000.000 de lei pentru realizarea unui Centru Multicultural nou şi investiţii în infrastructura rutieră şi spaţii verzi, în oraşul Moldova Nouă, după ce, miercuri, a fost semnat contractul de finanţare prin POR-Regional 2014-2020.

Proiectul în valoare de 24.400.000 de lei, dintre care 22.800.000 de lei sunt fonduri nerambursabile, va avea două componente, respectiv, extinderea teatrului de vară prin înfiinţarea şi dotarea unui Centru Multicultural cu sală de spectacole, amfiteatru, bibliotecă, muzeu, săli de curs, ateliere, spaţii administrative şi spaţii recreative exterioare, arată un comunicat al ADR Vest remis AGERPRES.

Cea de-a doua componentă prevede lucrări de reabilitare realizate la strada Dunării, în lungime de aproape 1,5 km şi la strada Port, cu lungime de 165 m, precum şi reabilitarea trotuarelor aferente. De asemenea, se va realiza o pistă de biciclete în lungime de 1,5 km. Tot în cadrul acestei componente, se vor amenaja spaţii verzi adiacente Centrului Multicultural, pe o suprafaţă de peste 11.000 mp, vor fi realizate alei pietonale şi carosabile, spaţii de joacă pentru copii, iar zona va fi dotată cu mobilier urban, cişmele de apă şi fântâni.

Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks