Autoritatea Electorală Permanentă va prelua, în acest an, preşedinţia Asociaţiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO), pentru un mandat de un an. Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, AEP a deţinut preşedinţia ACEEEO în perioadele 2007 – 2008 şi 2013 – 2014, a făcut parte din forul de conducere executiv în perioada 2013 – 2016 şi a redevenit membru în Comitetul Executiv al asociaţiei, pentru un mandat de trei ani, în data de 24 septembrie 2019. Preşedinţia ACEEEO va fi preluată de şeful AEP în cadrul celei de a 30-a Conferinţe anuale a asociaţiei, care va fi găzduită de România, în luna septembrie. Tot în acest context, se va desfăşura şi Adunarea Generală a ACEEEO. Tema conferinţei, precum şi coordonatele principale ale organizării celei de a 30-a Conferinţe anuale a asociaţiei vor fi discutate în cadrul Comitetului Executiv al ACEEEO, care va avea loc în data de 25 martie. Preşedinţia ACEEEO este deţinută, în prezent, de Comisia Electorală Centrală a Georgiei. ACEEEO este o asociaţie regională înfiinţată în 1991 şi cuprinde 25 de state din Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est. AEP este membru de drept al ACEEEO din anul 2004.