Aerostar Bacău a semnat un contract cu compania britanică U-TacS pentru realizarea în România de drone tactice Watchkeeper X, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Valentin Ivancea.
Acesta a participat la semnarea contractului în prezenţa directorilor generali ai celor două companii, Grigore Filip şi Yogev Dahan.
‘Prestigioasa companie băcăuană Aerostar – recunoscută în ţară şi peste hotare – pune judeţul Bacău pe harta locurilor unde se realizează proiecte de înaltă tehnologie, ce pot fi utilizate atât în domeniul securităţii naţionale, inclusiv supravegherea frontierelor, cât şi pentru monitorizarea infrastructurii critice. Prin intermediul acestui parteneriat, Aerostar – unul dintre cei mai importanţi angajatori băcăuani – îşi reconfirmă statutul de companie robustă şi rezilientă, capabilă să facă faţă cu succes provocărilor, tot mai complexe, din lumea de azi’, a scris, pe Facebook, preşedintele CJ Bacău.
Valentin Ivancea a subliniat că a promovat în Consiliul Judeţean un Plan Urbanistic Zonal prin care se deschide perspectiva unei dezvoltări accelerate a aeroportului.
‘Exemplul de succes oferit şi astăzi de compania Aerostar trebuie replicat şi în alte domenii de activitate: în calitate de preşedinte al CJ voi fi un partener al antreprenorilor care înţeleg sa creeze plus-valoare şi, prin investiţiile lor, să contribuie incontestabil la dezvoltarea judeţului Bacău’, a mai spus preşedintele CJ.