Al doilea sistem din Sectorul 6 de tip ‘kiss and ride’- o bandă de circulaţie dedicată pentru lăsarea şi luarea elevilor cu maşina de la unitatea de învăţământ – s-a deschis, miercuri, la Şcoala Gimnazială Nr. 279.
Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, miercuri, AGERPRES, acest sistem este foarte util întrucât părinţii nu se mai îngrămădesc în trafic pe străzile din zona şcolii şi nu mai pierd timp în căutarea unui loc de parcare pentru a-i lăsa pe copii în siguranţă la poarta unităţii de învăţământ.
Banda de circulaţie dedicată are o lungime de 40 de metri şi permite oprirea simultană a şase maşini. Copiii coboară singuri, îşi iau ghiozdanul în spate şi intră în siguranţă pe poarta şcolii. În plus, Aleea Callatis şi arterele adiacente Şcolii 279 au fost reglementate cu sens unic.
Primarul Ciprian Ciucu a explicat că decizia de a implementa al doilea sistem ‘kiss and ride’ a fost luată după ce părinţii, cadrele didactice şi locatarii din zona Şcolii ‘Sf. Andrei’, unde s-a creat primul astfel de culoar, s-au arătat mulţumiţi de măsura luată.
Alte şapte sisteme ‘kiss and ride’ vor fi amenajate. Până pe 12 mai, un culoar special va fi implementat la Şcoala 156 din Strada Dealul Ţugulea 35. Acesta va avea 45 de metri lungime şi va fi permisă oprirea simultană a opt maşini.
În plus, a fost avizat la Comisia Tehnică de Circulaţie sistemul ‘kiss and ride’ la Şcolile 59, Strada Vladeasa 9, 311 – Strada Gârleni 10 şi Orizont – Strada Mihaela Ruxandra Marcu 3.
De asemenea, alte trei culoare sunt în curs de avizare la Şcolile 117, Strada Fabricii 22; 142, Strada Azurului 4 şi ‘Adrian Păunescu’, Aleea Valea Prahovei 1.