AcasăStiri generaleAlba: Amendă aplicată de Poliţia Locală unei firme ce nu a readus...

Alba: Amendă aplicată de Poliţia Locală unei firme ce nu a readus terenul la stadiul iniţial după lucrări

Poliţia Locală Alba Iulia a amendat cu 18.000 de lei o firmă care a efectuat lucrări pe trei străzi în municipiu şi nu a readus terenul afectat la stadiul iniţial, a anunţat vineri viceprimarul Emil Antoniu Popescu.

‘Biroul Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia, Serviciu din subordinea Primăriei, a aplicat o amendă de 18.000 de lei unei firme care a efectuat lucrări de înlocuire conductă şi branşamente pe trei străzi din municipiu, fără a readuce, aşa cum prevede legea, terenul afectat la stadiul iniţial. Inspectorii care s-au deplasat în teren, pe străzile Toporaşilor, Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun, au constatat că s-au produs daune rigolelor de apă pluvială, plăcilor de pe căminele de canalizare şi că trotuarele şi partea carosabilă unde au fost efectuate lucrări nu au fost refăcute’, a transmis viceprimarul pe Facebook.

Acesta susţine că zonele respective arată ca după un ‘bombardament’, iar greul îl duc pietonii, dar şi şoferii.

Potrivit lui Emil Antoniu Popescu, firma în cauză ar fi avut la dispoziţie ‘săptămâni întregi pentru a remedia aceste aspecte nedorite’.

Viceprimarul a lansat ‘un nou şi serios semnal de alarmă către firmele care efectuează lucrări pe domeniul public şi nu înţeleg să îşi respecte obligaţiile care le revin’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks